In cei patru ani de scoala cu doamna invatatoare am simtit, pentru prima data, ce inseamna sa ti se faca nedreptate si am invatat sa urasc
Premiantii clasei mele / Foto: Arhiva personala
As vrea sa va pot scrie cat de frumosi au fost primii mei ani de scoala, sa va pot scrie despre primele litere invatate, despre vraja abecedarului si depre invatatoarea mea buna si inteleapta ca “Dascalita” lui Goga, dar povestea mea este cu totul si cu totul alta. Implinisem deja sapte ani cand am inceput clasa intai. Eram foarte, foarte slaba si in drum spre scoala tata mi-a spus ” tu sa inveti carte, tu nu esti buna de lucru”. Imi era frig si mirosea a toamna. In mana cu un buchet de flori culese din gradina noastra abia asteptam sa o cunosc pe doamna invatatoare (pe atunci ii spunem tovarasa invatatoare).
Despre primul an de scoala si despre primele litere pe care le-am invatat nu-mi amintesc mare lucru, stiu doar ca la sfarsitul clasei intai invatatoarea ne-a pus pe toti sa citim o lectie ceva mai lunga. Cum am citit nu stiu, dar ii vad si acum privirea plina de dispret si mai stiu si acum, dupa 30 de ani, ca in fata intregii clase mi-a spus: “Tu nu stii sa citesti, habar nu ai!” De-a lungul anilor multi oameni voit sau nevoit m-au jignit. Dar de atunci niciodata, nimeni si nimic nu m-a ranit si nu m-a umilit ca acea invatatoare. Poate tonul pe care mi-a vorbit, poate sufletul meu de copil a fost de vina, nu stiu.
In saptamana aceea a venit si vacanta, vacanta cea mare pe care o astepta toata lumea si cu ea serbarea sfarsitului de an scolar. La serbare s-a adunat la scoala aproape tot satul. Si, ca de fiecare data la sfarsitul anului scolar s-au dat si premiile. Premiantii clasei mele au fost doi frati gemeni, noi ii poreclisem fratii Grimm. Invatatoarea le-a pus pe cap cate o coronita care mie mi se parea imensa, o coronita facuta din trandafiri rosii. Ce mandra era mama acelor baieti! Si eu, ah, cat ii invidiam! Cat mi-as fi dorit si eu sa port o coronita de premiant! A mea ar fi fost din albastrele si maci -la capatul gradinei noastre aveam un lan de grau si as fi avut de unde sa-mi culeg florile.
Cand am plecat de la acea serbare in drum spre casa, mama care ma cunostea bine si a vazut cat sunt de trista mi-a zis cu jumatete de voce: “Lasa ca nu sunt notele chiar atata de importante”. Cu lacrimi in ochi i-am raspuns ca notele sunt foarte, foarte importante. Acasa am luat o carte si plangand am inceput sa citesc. In vara aceea am citit si a doua carte apoi a treia si tot ce am facut in prima mea vacanta de vara a fost sa citesc. La inceputul clasei a doua doamna invatatoare ne-a pus sa citim din nou. Nu stiu nici atunci cum am citit dar stiu ca mirata doamna mi-a spus “se vede ca ai citit in vacanta”! De atunci am citit sute de carti. Citesc chiar si atunci cand merg pe strada- citesc ce este scris in vitrine sau pur si simplu citesc numarul masinilor care trec pe langa mine. In fiecare zi simt nevoia sa citesc asa cum simt nevoia de aer. In primii mei patru ani de scoala nu am luat niciodata premiul intai. Chiar daca aveam media 10 la matematica si limba romana sau 10 la istorie si geografie, avea grija doamna invatatoare sa primesc un 8 la muzica pentru ca “esti afoana”, asa imi spunea, sau la educatie fizica imi punea cate un 7 pentru ca “de bleaga ce esti abia te misti”.
In liceu si de atunci la multe examene am reusit sa fiu eu cea mai buna dar coronita din albastrele si maci nu am avut niciodata. In acei patru ani de scoala cu doamna invatatoare am invatat pentru prima data ce inseamna sa ti se faca nedreptate, am invatat ca nu ajunge doar sa inveti daca nu esti preferatul doamnei, am invatat ca aceasta iubea cadourile si am invatat sa urasc. Pentru ca eu imi uram invatatoarea. Uram acel om la care ar fi trebuit sa tin, acel om despre care astazi as vrea sa scriu ca m-a invatat sa tin in mana creionul, omul despre care as vrea sa pot scrie ca mi-a dat aripi sa zbor cat mai sus.
Dar in toti acei ani am avut si un bunic grozav. Un bunic de la care am invatat ca daca esti un om bun si cinstit esti un om respectat, un bunic care imi spunea mereu “cine are carte are parte”, un bunic de la care am invatat sensul cuvintelor “arunca painea ta pe ape si dupa mult timp o vei gasi”, bunicul meu care avea doar doua clase! Cand am ajuns in clasa a cincea Profesorul de limba romana m-a trimis la olimpiada. Ii placeau lui compunerile mele si imi spunea mereu ca am talent la scris! Tema pe care am primit-o acolo a fost, spre marea mea surpriza si dezamagire, “Invatatoarea mea”. Nu am fost in stare sa scriu nimic. Ma chinuiam sa scriu pe o ciorna fraze cat mai pompoase dar la sfarsit am dat foaia alba. Compunerea aceea o scriu acuma, dupa 30 de ani.
Premiantii clasei mele au ramas acasa in sat si fac agricultura. Eu sunt psihotherapeut si-mi practic meseria in Germania. Cateodata, cand imi este atat de dor de casa incat ma doare, ma gandesc la ei, la cei doi premianti cu coronite de trandafiri si iarasi ii invidiez. Ii invidiez pentru ca ei sunt acasa, ii invidiez pentru ca lor nu trebuie sa le fie dor si pentru ca mie cateodata mi-e dor pana si de pietrele de pe drumul satului meu.
Nota: Daca macar o singura invatatoare, dupa ce va citi articolul meu, la scoala se va gandi de doua ori atunci cand va critica un copil, daca nu se va mai lasa impresionata de cadouri sau alte interese, daca va incerca sa descoperere nu numai calitatile ci si dorintele si trairile unui copil, atunci as putea cu siguranta sa spun, ca articolul meu a fost un succes.
Autor: Maria
Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau” ca reactie la articolul Amintirile unui profesor incepator: Puteai sa deduci statutul unui profesor in institutie dupa numarul si felul cadourilor si al florilor primite
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase
Tags: coronita, dascalita, fratii grimm, goga, invatatoare, premiant, scoala, tovarasa
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:02 am
Am păţit lucruri similare cu “tovarăşa învăţătoare” – era prin ’83. Aveam 2 copii de securişti prin clasă care puteau face orice fără teamă de repercusiuni plus câţiva cu părinţi în poziţii strategice – vânzătoare la Alimentara, etc. Restul nu existam în ochii ei.
De note date aiurea, de dispreţ nemeritat nici nu are rost să vă spun. Vă voi spune doar că la 7 ani am fost îmbrâncit în curtea şcolii de un copil mai mare, am căzut rău şi m-am ales cu faţa plină de sânge şi o fractură. Eram în stare de şoc, plângeam şi aveam dureri groaznice; m-a trimis singur acasă pe jos (locuiam la o distanţă destul de mare) fără nici un fel de îngrijire medicală, zicându-mi că a fost vina mea, deşi toţi colegii care văzuseră scena au spus ce s-a întâmplat. Probabil că azi s-ar fi putut alege cu un dosar penal pentru neglijenţă, dar atunci nu am putut face nimic.
Au fost mult mai multe episoade asemănătoare, dar nici măcar nu mai vreau să mi le amintesc. Abia am aşteptat să treacă cei 4 ani de învăţământ primar, în care nu am auzit nicio vorbă bună sau un zâmbet ci doar acuze, culmea, total nemeritate.
Chiar şi acum, la 35 de ani, îmi urăsc învăţătoarea.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:52 pm
in anii mei de generala,incepand cu clasa a 2a am cunoscut un domn profesor de franceza, care pana la urma ne a fost si diriginte in 5-8.
domnul nostru profesor, avand probleme in familie ajutate de putin alcool (putin mai mult), era un om intotdeauna agitat, nervos, uneori manifesta un dispret fata de elevi… ceva de nedescris … e greu de explicat cum era sa petreci o ora in clasa cu el … poate cineva care a avut o experienta similara intelege.
vreau sa zic k articolul de mai sus e floare la ureche
nu ai cum sa compari replica asta “Tu nu stii sa citesti, habar nu ai!” cu ceea ce ne arunca noua dom’ diriginte. e la fel de diferit ca si armata de o alergare prin parc
si totusi existau oameni care il vedeau altfel. inclusiv tatal meu si unii profesori care ii erau mai apropiati. binenteles k la vremea aceea asa ceva era de neconceput pentru mine si colegii mei. dar dupa cativa ani am ajuns si eu sa vad lucrurile altfel. si privind in urma imi dau seama k si noi am avut vina noastra si k nu era asa de grav cum ni se parea.
una peste alta mi se pare k autoarea articolului e mult prea sensibila (tipic fetelor la varsta respectiva) si probabil nici pana azi nu s-a maturizat ….. sau vorbeste copilul din sinea ei
)) o las pe dansa sa decida k doar e in bransa
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:54 pm
Se vede ca te-a trecut clasa degeaba Mucartule , ca nu imi amintesc ca limba romana sa aiba regulile dupa care te chinuiesti tu sa-ti exprimi ideile. Se scrie ca , nu k ( iti ia o secunda in plus sa scrii , dar nu mai pari smecher, asta asa-i) si orice propozitie se incepe cu litera mare . Iar dupa ce pui punct incepi sa scrii tot cu litera mare. Asta ar fi trebuit sa te invete invatatoarea ta in clasa I.
Publicat la data de 27.1.2011, ora 7:54 pm
Multi dintre noi care scriem comentarii pe aici traim in starinatate si suntem cam ocupati. Ai fost sau esti cumva invatatoare? Conteaza ideea pe care omul vrea sa o trasnmita… [...] [Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]
Publicat la data de 26.1.2011, ora 5:06 am
Nu te supara, dar ce semnifica litera “K” pe care o folosesti cu atata dezinvoltura?
Nu stiu, poate s-au adaugat cuvinte noi in limba noastra si nu am fost pus la curent. Daca tot incerci sa critici pe cineva, macar sa o faci cum trebuie. Mie personal mi-a placut “compunerea”, chiar daca vine dupa 30 de ani. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:40 pm
draga A, eu am 53 de ani si nu pot uita felul cum se comporta ‘tovarasa,cu cei de pe urma carora nu beneficia de diverse avantaje, eu numarindu-ma printre acestia.o nemernica pe care o urasc si acumchiar daca acum umbla cu baston, imi vine sa o scuip in fata cind o vad.mi-a venit sa rid o data, cind intilnindu-ne pe faleza cu cateii mi-a vb. cu dv. nerecunoscindu-ma.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:07 am
Stimata doamna, experienta mea cu invatatoarea este extrem de asemanatoare cu a dumneavoastra. Dpdv profesional nu am nimic sa ii reprosez, insa dpdv pedagogic am concluzionat ca era buna de orice dar nu de invatatoare, lipsindu-i atitudinea morala in fata elevilor.
Am ajuns in mediul academic, predau de mai bine de un deceniu si sunt apreciat ca unul dintre cei mai buni instructori de retele de calculatoare ai Universitatii Tehnice din Praga. Cu toate acestea, NICIODATA nu voi folosi calificative injositoare la adresa studentilor, de genul “esti prost” sau “esti idiot” sau “habar nu ai”, ci folosesc o abordare pozitiva si fair play de genul “nu ai explicat suficient” – adica legata de continutul lucrarilor si nu de persoana care le scrie.
In plus, le cer studentilor sa tina minte principiile si nu tip papagal materia. Chiar si cand fac greseli, daca nu sunt greseli de logica, punctez. Un inginer trebuie sa stie unde sa caute si nu sa memoreze. In plus, nici eu macar nu tin minte tot.
Cu studentii vorbesc la “per tu” spunandu-le la inceputul fiecarui semestru ca diferenta dintre ei si mine nu e de inteligenta, ci de experienta. In plus, ii indemn sa studieze bine materiile care le plac, intrucat acelea le vor da sensul in cariera – cu toate ca asta ii poate face sa se indeparteze de ceea ce le predau eu.
Nu le cer sa stie ceea ce nu am explicat, iar explicatiile le dau cap la cap, asa cum se asaza caramizile intr-un zid – golurile reduc din rezistenta zidului.
Toate aceste lucruri le-am invatat pe parcursul carierei, si inca e destul loc de invatat. Respectul insa, chiar si in situatia unui elev slab pregatit la un examen, nu trebuie sa lipseasca. Multe dintre aceste lucruri invatatoarei mele ii lipseau.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:42 am
Imi pare bine sa aud ca exista si astfel de profesori. Felicitari!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:44 am
Multumesc pt apreciere. Apropo: am uitat sa spun ca la acea doamna invatatoare am luat nota 4 la materia “Cunostinte despre natura” intrucat am scris ca este gresita exprimarea din manual “omul stapaneste si controleaza natura”. Din pacate aceasta propozitie nu corespundea cu firul rosu calauzitor si de asemenea din pacate timpul mi-a dat dreptate, cu toate ca uneori mi-as dori ca omul sa stapaneasca natura. Fraza corecta pe care as folosi-o azi este “Omul incearca sa cunoasca si sa modifice natura apropiata lui, insa trebuie sa o respecte si sa aprecieze complexitatea ei.”
Publicat la data de 27.1.2011, ora 11:32 am
e exagerat ca ti-a dat 4, fireste, dar nu ma mira? cati profesori incurajau elevii sa gandeasca singuri? sa faca si altceva dect sa repete ce e in manual?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:14 pm
Doar o observație legată se primul paragraf. Spuneți: “Dpdv profesional nu am nimic sa ii reprosez, insa dpdv pedagogic [...]“. Ce înțelegeți prin “profesional” în cazul unui învățătoare? Că știe materia pe care trebuie s-o predea în școala primară? Eu cred că “profesional” înseamnă în acest caz tocmai pedagogie, deci e o ușoară contradicție. Mai mult, eu cred că și în cazul unui profesor de (să zicem) matematică, accentul cade pe “profesor” (deci tot pe pedagogie), singura diferență fiind că în acest caz materia s-ar putea să nu fie trivială. Însă meseria sa este profesor, nu matematician.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 6:01 pm
Stiti ce a spus Mark Twain: “Nu da atentie celor care incearca sa te descurajeze. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Oamenii cu adevarat mari sunt cei care te fac sa crezi ca si tu vei putea fi mare!”
“Keep away from those who try to belittle your ambitions. Small people always do that, but the really great make you believe that you too can become great.”
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:30 pm
Explicatie: pedagogic inseamna materia pe care o predai – in varianta de text scrisa de mine. Am vazut in viata si profesori care nu stiau ce predau. Doamna invatatoare cunostea f bine materiile pe care le avea de predat (in limita fireasca a ciclului primar). Just – de fapt ciclul primar trebuie sa iti deschida calea spre invatatura si conteaza mai mult “cum” decat “ce” – in acest caz profesionalismul adevarat inseamna metodica, pedagogie.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 5:08 am
Felicitari domnule. Si nu pentru ca sunteti mai mare decat mine, poate suntem de aceeasi varsta, ci sunteti domn prin atitudine si prin meseria pe care o faceti cu daruire. Excelent.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:15 am
Inteleg perfect! Am trait cam aceeasi experienta… Notele se dadeau pe pachete de unt, iar tovarasa ii nota in caietul ei special pe cei care ii aduceau flori. La nepreferati se adresa nu numele de famile – de’ era vremea comunista a gloriosilor ani ’80. Asemenea tie, bunicii mei (cu patru clase) au fost un exemplu de viata. Am ajunsul adultul de astazi datorita lor, nu a d-nei invatatoare care spunea – batind cu mina pe caietul cu notite – ca daca invat mai bine o sa am coronita anul urmator (am luat locul II in primii patru ani). Nu ma leaga nici o amintire placuta legata de “tovarasa”.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:32 am
nu stiu daca esti barbat sau femeie.
ca idee:[...] precis esti invatatoare sau invatator. de invatatoare care sa te iubeasca si sa iti vorbeasca frumos fara sa te umileasca si fara sa stea cu ochii dupa sacose ai auzit?
[...] putea sa iti spuna frumos sa citesti, sa stea lanag tine dupa ore sa cititi impreuna, sa iti daruiasca o carte. sunt n situatii pe care ar fi putut sa le faca nu sa te umileasca, copil fiind. ceea ce ti se intampla in clasele primare te marcheaza pentru toata viata.
[...] [...] [Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]
Publicat la data de 26.1.2011, ora 5:26 am
Nu-ti vad comentariul in intregime, dar iti pot raspunde ca DA, am auzit de invatatoarea ideala (mi-as fi dorit una)! si NU, nu lucrez in invatamint in Romania. Tocmai pt rolul important pe care il are invatatoarea in primii ani de formare ai unul copil influentabil, este trist ca si aici in comentariile acestui articol, gasim atitea exemple negative.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:33 am
dana a scris coemntariul pentru redhat!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:30 am
pana la urma ai avut noroc cu invatatoarea…. daca te lasa in pace, si nu iti spunea ca nu stii sa citesti, poate ca nu mai citeai atatea carti si poate mai erai si acum in sat facand agricultura….
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:46 am
Ar fi putut sa ii spuna si frumos ca exista niste carti pentru copii pe care ar fi bine sa le citeasca… asa a facut invatatoare mea, me-a recomandat pe vacanta sa ne facem permis la biblioteca… si pot sa spun ca dupa prima vizita acolo am ajuns sa imprumut, in clasa a doua, 5-6 carti (pentru copii, bineinteles) pe saptamana. Eu am avut 3 invatarori in ciclul primar (parintii mei se mutau des) dar nici unul asa de prost ca cea descisa in articol. Nimeni nu se naste invatat, de aceea exista scoala. Iar la scoala ar trebui sa se invete mai intai respectul si bunatatea.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:48 am
Felicitari: am sa tin minte. “Inainte de a te invata stiinta, datoria scolii este de a te invata respectul, bunatatea si valorile umane.” Este cea mai buna definitie a scolii.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:41 pm
Nu sint de acord cu asta. Respectul, bunatatea si valorile umane ar trebui sa iti fie insuflate in familie. Daca nu ai invatat nimic despre asta in cei 6-7 ani de acasa, degeaba mai incearca scoala sa faca ceva cu tine.
Mi-e lehamite de toti parintii care dau vina pe scoala ca ai lor copii sint nesimtiti si prost crescuti.
Mai nou, se considera subinteles ca tu copiii doar ii faci, de educatia lor treubuie sa se ocupa oricine, de la bunici la baby sitter si educatoare, invatatoare, numai parintii nu. Ei saracii sint ocupati, datoria lor se termina ca ii cumpara copilului jucarii scumpe, telefon mobil si dau cadouri la scoala. Sau sa isi dea copiii la balet, tenis si fotbal. Ca sa nu mai vorbesc de parintii care isi lasa copiii in seama rudelor, si ei pleaca in lumea larga (Italia, Spania), cu scuza ca “fac bani pentru copiii lor”. De fapt, cred ca e o scuza facila pentru a se spala pe miini de orice obligatie de educatie.
Nu sint profesor/profesoara, sint doar un om care nu are copii si poate sa se uite obiectiv la ce se intimpla cu educatia copiilor in ziua de azi.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:58 pm
Nu va suparati, dar nu cred ca argumenti la ce am spus eu. Eu am spus ca respectul si bunatatea ar trebui invatate in scoala in acelasi timp cu stiinta, si nu abandonate undeva, nu se stie unde… Ce spuneti dvs e ca respectul si bunatatea trebuie invatate acasa. Si cu aceasta sunt de acord. Copilul trebuie educat si acasa si la scoala. Dar scoala cu atat mai mult ar trebui sa fie importanta cu cat profesorii ar trebui sa fie calificati sa lucreze cu copii. In acelasi timp oricine poate avea copii, fara sa trebuiasca sa urmeze un curs de educatie inainte… Si sunt multe cazuri, cum spuneti, unde familia nu isi indeplineste datoriile, si atunci acesti copii ar trebui sa beneficieze de educatie macar la scoala. Dar departe de mine sa spun ca educatia ar fi datoria exclusiva a scolii. Si, in orice caz, chiar si pentru cine primeste o educatie grozva acasa, poate fi extrem de nemotivant sa vada cum in societate (incepand chiar din clasa I) domneste haosul, nesimtirea si rautatea!
Publicat la data de 27.1.2011, ora 9:02 pm
Din pacate, sunt din ce in ce mai multi copii care ajung in clasa I fara sa aiba macar notiuni elementare de comportament civilizat. Ganditi-va, cat de greu este pentru un invatator sa parcurga materia, sa ii atraga pe elevi in tot felul de activitati si proiecte (se pare ca a devenit o moda sa participi la o sumedenie de activitati extrascolare – cand mai au timp sa predea si materia??!) si sa le faca educatie mai ales celor care nu au cei atat de necesari “7 ani de acasa”! Cred ca pana nu esti pus in situatia de a conduce o clasa de elevi, nu poti sa-ti dai cu parerea despre ce inseamna sa fii invatator!
Nu intelegeti ca fac apologia invatatoarei de la care a pornit aceasta discutie! Departe de mine asa ceva – si eu am avut o invatatoare care m-a batut odata rau pe nedrept, de-am zacut doua saptamani cu febra; mi-au adus aminte colegii dupa mai bine de 10 ani cum s-a petrecut intamplarea, fiindca mintea mea a refuzat episodul si am uitat ce s-a petrecut. Stiu ce inseamna dispretul si desconsiderarea unui om de la care te astepti sa fie “a doua mama”. Dar judecam global invatatorul si sistemul de invatamant, ceea ce este o greseala.
Publicat la data de 28.1.2011, ora 12:05 pm
Am uitat sa precizez : Maria, autoarea articolului
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:44 am
Adevarat! Un sut in fund, un pas inainte!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:35 am
mai… hai sa iti zic o chestie… poate ca ai fost si nedrepttita, dar ma indoiesc.[...]
aveam si eu in scoala generala o colega protejata de invatatoare. colegii spuneau ca mama ei lucra la o ferma agricola (?) si ii cara invatatoarei zarzavaturi si legume.
treaba ei, nu m-a pasionat subiectul, acum cred ca imi amintesc de el dupa zeci de ani…
am invatat si mi-am vazut de treaba. am facut 2 facultati pe merit, m-am angajat pe merit si am obtinut rezultate prin forte proprii.
acum, finalul povestii mele coincide cu al tau. habar n-am ce mai fac fostii colegi sau cu ce se ocupa si nici nu ma intereseaza.
dar sa stau sa ma gindesc ca invatatoarea sau gemenii mi-au copt-o in copilarie….[...] [Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:46 am
Pe lume sunt doua categorii de oameni; sensibili si nesimtiti . Alege singur din care categorie ai facut parte.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:29 am
Eu as imparti oamenii in oameni desptepti si oameni… mai putin destepti. Cei desptepti pot trece peste deceptii si nedreptati suferite, si vad ceea ce vine si mai este o categorie care isi plange de mila.
“Daca vrei sa vezi cine esti, uita-te in trecutul tau, daca vrei sa-ti stii viitorul uita-te actiunile tale prezente”
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:59 am
Bine, Heraclit. Insa nu stiu daca esti constient de faptul ca de multa vreme destinul nu mai este determinat de personalitatea ta… Inca din Evul Mediu conteaza unde te nasti, nu cine esti!
Publicat la data de 26.1.2011, ora 6:45 am
Ce prostie! deci pentru ca a avut o viata sanatoasa si normala si pentru ca n-a pastrat ranchiuna, il faci nesimtit?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:45 pm
Da, si mie mi s-a parut o reactie exagerata, cu atit mai mult din partea unei persoane care se declara psihoterapeut. As fi crezut ca avind o asemenea meserie, exista multe metode de a depasi niste traume din copilarie. Sa fim seriosi – sa faci o asemenea tragedie din neluarea premiului intii? Mai ales daca era evident ca invatatoarea nu era o persoana oibiectiva. Get over it, sint chestii mult mai grave in viata decit asta…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:50 pm
Voua, acestor critici, va spun doar atat: Articolul e scris SI pentru ca, in viitor, copiii vostri sa nu aiba parte de aceleasi nedreptati…Nu ati vrea asta, nu?
Publicat la data de 26.1.2011, ora 6:46 am
Pai, nu cred ca depinde f. mult de ei, e destul de greu astazi sa alegi “invatatoarea” pentru copilul tau
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:13 pm
Esti invatator? Si de unde deduci tu ca are traume. A povestit doar despre invatatoarea ei
Publicat la data de 26.1.2011, ora 6:47 am
Codruta aceasta e alta decat mine
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:03 pm
Si psihoterapeutii au traume. Important este cum au reusit sa treaca peste ele, dar a trece peste o trauma, nu este egal cu a o uita.
Poate sa fi fost o reactie exagerata, dar asta nu inseamna ca acest lucru nu se intampla in viata reala. Cu totii am avut momente, care din perspectiva de copil au insemnat o dezamagire sau o sursa de inspiratie sau bucurie extraordinare. Ca adulti le numim “copilarii”. Dar acele “copilarii” ne-au format.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 7:29 am
De acord cu ”epsilon”
Mi-aduc aminte de un desen umoristic de demult …cred ca
doamna psihoterapeut tocmai ratase prima coronita cand l-am vazut eu…dar
oau….m-a marcat sufleteste…ca vad ca se poarta…un moș agatat de un fir de iarba…atarna deasupra prăpastiei…gata-gata să cadă…iar alt moș se uita la el si in loc sa-i intinda o mana de ajutor ii zicae: Ti-aduci aminte
acu 68 de ani , când nu – mi dadeai trotineta ta ?”
Ce bine imi pare ca gemenii premianti au ramas in agricultura !!!
Ar trebui nominalizati – si sa li se interzica accesul la fonduri SAPARD.
*
Dintre toate mizeriile scolare (inclusiv ”nedreptati” de 2 bani precum
cele evocate mai sus),
retin scena de acum cateva zile in care
cele doua eleve făceau caterinca langa catedra unei profesoare care tinea ochii in pamant. Să sperăm că acel filmulet le-a mai compensat din ura
cetatenilor tristi care in 1972 au luat nota 8 la lucru manual,
desi meritau 9 plus.
*
Incoace, dupa Revolutie, in clasa I fiind, in primele zile de scoala, sub presiunea unor emotii cumplite fiul meu a vomitat , iar invatatoarea
a stat in genunchi si a șters. Am aflat intamplarea ”pe surse” la multe luni dupa aceea, deoarece si elevul si invatatoarea convenisera ca incidentul trebuie sa ramana micul lor secret si nu are rost sa ii supere pe parinti.
*
Intrucat concomitent pe HotNews suntem invitati
sa depanam si amintiri (scandaloase – vezi bine !) din armata,
inclin sa cred ca acest articol si comentariile aferente cu invatatori
odiosi vor fi urmate in mod natural de dezvaluiri incendiare cu pungute
de cafea de 100 g date asistentelor medicale.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:36 am
Trist. Real. Actual…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:48 am
Exceptional. Si miscator in acelasi timp. Multumim.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 9:45 am
Intr-adevar, a fost un articol impresionant, scris de un om sensibil. si atat. cine nu poate sa vibreze sa se abtina de la comentarii care se abat de la ideea de baza, aceea ca orice copil are nevoie in primii ani de scoala de sustinere, de recunoastere, de caldura din partea celui/celei care le indruma primii pasi . primii 4 ani de scoala sunt extrem de importanti si daca invatatorul nu iti sustine zborul, poti ramane cu regrete sau cu ura, asemeni autoarei. eu am fost un caz fericit si pastrez cele mai calde amintiri despre invatatoarea mea, spre deosebire de copiii mei care au avut “n” schimbari in primii lor ani de scoala. Pacat ca oamenii care fac aceasta meserie uita ca “obiectele muncii ” lor sunt suflete care asteapta sa fie modelate si incurajate. in schimb exista situatii in care acesti copii fac cunostinta prea devreme cu meschinaria, rautatea si nedreptatea. Dar putem da vina si pe sistem, nu?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:56 am
Cred ca majoritatyea dintre noi invatam in scoala…nu neaparat sa uram, dar invatam ca oamenii mari nu sunt niste zei ci doar niste oameni si ca uneori ..nu sunt “mari” deloc!Si eu am fost nedreptatit in scoala.Cum am fost, uneori si privilegiat fara vreun merit.Cred ca scoala, mai mult decat materiile invatate te invata sa te descurci printre oameni, in societate…iar sa treci peste o nedreptate este o lectie importanta.Pe de o parte.Pe de alta parte, te poti intoarce in tara, daca asta iti doresti, ini viata cautam sa fim fericiti nu are rost sa ne chinuim, “nu da viata pentru bani” cum spun englezii…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:56 am
Multa dereptate si mult adevar . Ca ea suntem multi ,poate prea multi cei care am invatat sa uram de mici invatatoarea sau invatatorul . Pe atunci nu stiam ce inseamna mita , dar mai tarziu am inteles-o . Si doamne ce amara este si ramane acea amintire din primele clase care apoi te urmaresc ca un facut toata viata .
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:58 am
Imi place compunerea ta, ma regasesc intr-o oarecare masura in povestea ta. Desi eu am inceput clasa I un pic dupa anii ’90, am avut nesansa de o invatatoare foarte severa, era destul de evident ca doar anumiti copii erau favorizati (de regula cei ai caror parinti aveau o situatie materiala f buna). Pe langa note proaste, mai primeam si bataie la palma (deseori!) pt. diferite motive. N-am excelat in acele clasele primare si nici n-am fost incurajat de aceasta doamna corpolenta, cu alura de nazista. Dar m-am revansat din clasa a 5a, a 6a cand eram deja cel mai bun la matematica. Mare parte din colegii mei cu coronite au ramas in orasul natal si au urmat licee agricole sau auto sau nici pe alea. Eu sunt inginer si lucrez in cercetare-proiectare.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:07 am
Impresionantă povestea ta, si foarte emotionant redată!
Nu trebuie să-i invidiezi pe cei rămaşi acasă, este normal să-ţi fie dor de “urbea natală”, dar gândeşte-te că ai un viitor luminos si civilizat acolo unde eşti, iar noi cei rămaşi acasă n-avem nicio speranţă ca lucrurile să se îndrepte în această ţară cu atâţia oameni corupţi.
Eu te invidiez pe tine că trăieşti acolo, iar eu sunt o laşă care n-a avut curajul s-o taie şi să plece cât mai departe de mizeria fizică şi morală care domneşte aici la orice pas…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:14 am
Din pacate apucaturi de genul asta sunt inca prezente in randul “dascalilor” nostri, nu ai fost nici prima si nici ultima.
Cu un lucru nu sunt de acord: “Chiar daca aveam media 10 la matematica si limba romana sau 10 la istorie si geografie, avea grija doamna invatatoare sa primesc un 8 la muzica, sau la educatie fizica imi punea cate un 7″.
Ai avut o invatatoare care, cel putin cu tine, a fost corecta, insa nu ai apreciat-o. De fapt mai grav e ca acum nu apreciezi asta. Clasele 1-8 sunt obligatorii, este foarte normal ca matematica sa fie tratata la fel ca muzica sau sportul.
Eu aveam note mari la desen sau sport tocmai pt ca eram bun la celelalte, insa nu a fost corect fata de alti colegi. In liceu am simtit ce inseamna un 5 la sport, insa ala era un 5 muncit, dupa baremurile de atunci.
Tonul folosit de invatatoarea ta lasa de dorit, insa mai avem exemplare si-n ziua de azi care folosesc acelasi limbaj “de grajd”.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:29 am
Aaaa … tu esti ala care zicea ca “de Eminescu nu a auzit nimeni”! [...]
Afirmatii de genul “… este normal ca matematica sa fie tratata la fel ca sportul sau muzica” denota larga ta deschidere practica!!! Ma tot gandesc la ce geniu sportiv a fost, probabil, in copilarie Stephen Howking … sau ce voce si ureche muzicala avea!
Nu este corect sa dai copiilor note dupa inzestrarile de la natura. E ca si cum le-ai da note pentru inaltime sau greutate. Urechea muzicala nu ti-o faci. Conditia fizica ti-o poti face dar abia dupa 10 – 12 ani poti vorbi desprea asa ceva.
Stii, de la o invatatoare nu se asteapta doar corectitudine. Se asteapta in primul rand empatie si simt didactic. Iubire pentru copii. Un individ care te noteaza corect dar iti vorbeste arogant, superior, dispretuitor nu are ce cauta in calsele copiilor si cu atat mai putin in sufletele lor.
Si mie mi s-au intiparit in minte cateva “favoritisme” ale invatatoarei mele dar nu le-am pus la suflet (am avut noroc!). Asta nu inseamna ca pe alti copii nu i-a marcat, probabil, acele favoritisme. Mie mi-au ramas altele intiparite in minte si in suflet! Pe fiecare ne doare altfel, simtim diferit. Si nu-i al nimanui sa jigneasca pe nimeni. [Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:00 am
Dragutzule,
Muzica si sportul, ca si matematica si limba romana sunt discipline din programa scolara, este corect sa fie tratate la fel. Ar fi poate de discutat ca o materie cu 4 ore pe saptamana nu poate fi tratata la fel cu una cu doar o ora sau 2, insa legea din sistemul nostru actual nu tine cont de asta.
Sportul, in forma in care este el facut in scoala, nu tine de aptitudini native ci formate. Daca stai toata ziua cu curul pe scaun si mana pe mouse, o sa ajungi un programator excelent, care va performa minunat, pana cand se va fi stins la venerabila varsta de 40 de ani.
Pt Dumnezeu, incercati sa vedeti mai departe de marginea monitorului, inlocuiti facebookul cu REAL LIFE.
Si repet, de Eminescu au auzit prea putini oameni in lumea asta. De Eugene Ionesco sau Hertha Muller mult mai multi.
Un vanzator va vinde totdeauna mai multe exemplare dintr-un produs cerut de piata, nu dintre cele pe care si-ar dori sa le vanda. Iar piata in cazul nostru sunt cititorii.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:49 pm
Se pare ca tu nu prea intelegi. In clasele 1-4 , orele de sport sunt mai mult pentru distractie si notarea in functie de nu stiu ce bareme chiar ca mi se pare o prostie. Trebuie sa dai ce poti mai bun din tine si asta sa fie punctat. Educatia in sensul dezvoltarii unor abilitati sportive oricum vine de multe ori de oriunde altundeva dar nu de la scoala. Sau ,in general, dorinta de a face ceva miscare trebuie insuflata de catre familie , de catre anturaj, scoala neavand un rol prea important in chestiunea asta.
Unele materii trebuie tratate diferit fata de altele pentru ca importanta lor pe viitor nu este asa de mare. Asta este evident. Nu stiu de ce lege zici tu acolo. Chestiunile astea sunt de bun simt. Doar nu o sa stresezi un elev la profil filologie sa iti manance analiza matematica pe paine pentru ca asa vrei tu. Am exagerat putin dar te prinzi tu.
Publicat la data de 27.1.2011, ora 1:25 am
Sportul nu este o distractie, e bun pentru calit oameni din pacate se face mult prea putin. Ar trebui impus in scoli ceva de genul jumatate sport , jumatate alte materii. Altfel o sa ajungem o natie de balene si elefanti
Publicat la data de 26.1.2011, ora 7:04 am
Este normal ca in scoala primara matematica sa fie tratata la fel ca sportul sau muzica! NU e normal sa descurajezi talentul unui copil, pe motiv ca acel talent s-ar indrepta spre ceva “derizoriu”! Mie personal (care am fost “olimpica” la mai multe discipline, unele “realiste” altele “umaniste”) “muzica” imi aduce acum alinare sufleteasca (de care are oricine nevoie) sau, dupa caz, “inspiratie” inclusiv in lucrul “tehnic” pe care il fac – iar ce rol important a avut “sportul” in viata mea si in faptul ca am avut mereu o sanatate bunicica si ca buna conditie fizica pe care am avut-o mi-a asigurat de multe ori “independenta materiala”, nici nu mai vorbesc!
Este foarte corect sa le dai copiilor note in functie de “inzestrarea dupa natura”! Matematica iti cere “inzestrare de la natura” (ca orice disciplina “tehnica”, de altfel), disciplinele “umaniste” la fel! NU POTI sa inveti o limba straina daca n-ai “ureche muzicala” – asa ca nu vad de ce ar fi tratata muzica diferit de… engleza, na!
Invatatoarea e bine sa dea dovada de “empatie” dar daca nu o are, nu o are! Pe baza de “empatie” orice copil i se suie in cap, eu n-am vazut in viata mea vreun copil care sa nu fie (sau sa nu incerce a fi) “santajist sentimental” (ceea ce, de fapt, incearca si adultii – doar ca nu toti au acelasi succes)!
Copiii au un “spirit al dreptatii” si o “nevoie de etica” native! Oricat de “rai” sau de netalentati ar fi – si oricat de “dura” ar fi invatatoarea cu ei, ceea ce vor aprecia ei cel mai mult la aceasta (si lucrul care ii va ajuta cel mai mult sa se adapteze la viata) va fi CORECTITUDINEA! Copiii suporta chiar si o atitudine mai “rece” – dar ceea ce apreciaza (chiar daca nu o recunosc) este sa fie tratati CORECT! Cu asta raman chiar si aceia rasfatati de acasa sau care au un spirit mai dominator sau mai ranchiunos!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:25 am
Dumnezeu sa te binecuvanteze
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:27 am
din pacate e la fel si acum….cadourile si banii conteaza…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:31 am
Maria, lasa dramatismele! Bucura-te ca esti intr-un loc mai bun, in care poti sa traiesti cu demnitate. Ce sa zic, si eu am fost tot premiant, publicat, burse in strainatate fara numar, nec plus ultra, ce mai… Insa, din pacate in Rromania, daca nu cunosti pe cineva, esti nimeni! Eu am amintiri foarte placute despre scoala, chiar si la muzica si sport. Dar scoala nu are nici o valoare in ziua de azi. Ba chiar e un handicap!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:37 am
Draga Artemis,
nu esti deloc singura persoana cu asemenea experienta. Si azi e la fel.
Am scris in alta parte pe aici despre aceste invatatoare care seamana suspect de mult cu niste coafeze. Nu ca am ceva cu coafezele dar ma astept la ceva mai mult de la invatatoare. Cred ca toata treaba asta are a face cu scoala lor, cu modul de selectie, cu modul de promovare apoi si cu modul de evaluare.
Si eu stiu un specimen similar. Nu, nu invatatoarea mea ci a copilului meu. Ma doare mai tare.
Lider de sindicat, cucoana cu blana, ifose de baroana, o incredere in sine neconcurata decat de ingnoranta crasa in care isi duce existenta.
Probabil ca numai astfel de oameni venali supravietuiesc intr’o lume in care simplul salariu nu iti ajunge sa existi.
Si ai dreptate cu bunicul. Daca omul are noroc are o familie… in adevaratul sens al cuvantului. Rasfoiam daunazi o carte si am recitit dedicatia pe care mi’a scris’o bunica mea pe prima pagina. Nu implinisem o luna de viata iar bunica imi lua Studiile de literatura romana ale lui Tudor Vianu. Cealalta bunica a fost chiar invatatoare. S’a prapadit de ceva vreme iar in sat nu mai fusese de 20-30 de ani. Am trecut recent pe acolo… si oamenii (mai toti varsnici) s’au adunat curiosi in jurul meu amintindu’si cu drag de invatatoarea lor. Da… invatatoare. Alte vremuri !
Si eu am avut noroc sa am bunici.
Ce ma necajeste e ca stiu oameni tineri care au inclinatie spre o astfel de profesie dar ei sunt alungati sistematic si sub-educati. Musuroiul e mare si bine construit. inspectoratele sunt acolo in miezul tututror relelor. Acolo s’au ascuns multi politruci din vechiul regim, acolo impostura este moneda calpa, acolo relatiile de familie ii transforma aproape intr’un clan. Mi’as dori o lume fara asa ceva…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:39 am
Din pacate sunt oameni care nu au nici o inclinatie pedagocica, nici un fel de chemare pentru a fi invatator/profesor. Sunt oameni care nu realieaza importanta meseriei lor, pentru care a fi profesor este doar un “job”, sau, si mai rau, e singurul job pe care l-au putut gasi. In special la tara e cazul. am avut si eu un asfel de profesor, in liceu. Inca il mai urasc pe omul acela mai mult decat pe oricine altcineva. Parerea mea e ca, si daca cineva ar fi extrem de prost la o materie (care nu era cazul meu si nici al tau, dar sa presupunem), tot nu trebuie umilit in felul acesta. Fiecare copil are o inclinatie care trebuie descoperita… Si adevarata chemare a scolii e sa descopere acea inclinatie si sa valorifice cat mai bine potentialul fiecarui copil, nu sa ii distruga increderea in el, sa il umileasca, sa il invete sa urasca. Dar mai tarziu mi-am dat seama ca de fapt si profesorii sunt oameni, cu frustrarile si nemultumirile lor, cu lipsurile lor (inclusiv lipsa chemarii pentru aceasta meserie) si ca nu trebuie sa ii las pe ei sa imi determine viitorul. Lucru pe care l-am si reusit. Dar, in schimb, m-am intors peste ani de zile si am scris cateva mesage pe blogul scolii. Unul dintre ele a fost ca, desi ne-au spus ca peste ani de zile ca o sa le multumim pentru cum ne-au tratat atunci, eu pot sa spun ca regret ca i-am cunoscut.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:43 am
Draga Maria,
Foarte frumoasa si emotionanta descrierea ta in care eu ma regasesc destul de mult. Mie invatatoare mi-a fost nesuferita si cea mai mare bucurie am simtit-o la finele clasei a IV-a cand am stiut ca nu o voi mai vedea. Si eu imi amintesc de notele luate in functie de cat de influent era parintele, de cadourile primite, de protejatii clasei, etc. Singura amintire placuta pe care o am din acea perioada cu invatatoarea este finalul clasei I si premiul obtinut. Si pe mine m-au marcat notele, pana cand am ajuns sa-mi dau seama ca cel mai important era sa invat ceea ce-mi place.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:48 am
Maria, in filosofia tarilor orientale se spune ca durerea purifica sufletul. Probabil ca teoria aceasta nu se aplica sufletelor care sunt deja pure, ca in cazul copiilor. Iti doresc sa reusesti sa faci pace cu trecutul.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:57 am
Din pacate asemenea tovarase inca exista in sistemul educational din tara noastra. Eu consider ca asemenea persoane nu au ce cauta in invatamant, nu au voie sa lucreze cu copiii nostri. Am avut si eu o tovarasa pe care pot sa o calific ca fiind doar mizerabila. Invatatoare nu pot sa-i spun. Invatatoare am avut in clasa a IV-a, evident o alta persoana.
Articolul mi se pare unul dintre cele mai bune pe care le-am citit la sectiunea asta. Pacat sa subiectul este unul trist, pacat ca foarte multi dintre noi am trecut prin asa ceva. Si mai ingrijorator este faptul ca dupa atatea reforme in invatamant asa ceva inca se intampla … si se va mai intampla.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:24 am
dupa atatia ani o urasti? dubios… ranchiuna e boala grea… macar ai citit mult cum spuneai… la ce iti foloseste sa urasti un om dupa atata timp? de invatat se pare ca tot ai invatat ceva… sanatate
Publicat la data de 26.1.2011, ora 7:11 am
Corect – m-am intrebat si eu ce soi de “psihoterapeut” este o persoana care pastreaza atata ranchiuna
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:25 am
Daca ti-ar fi spus “lasa puiule, ca mai inveti, e si la anul vreme” si te mangaia pe crestet, te mai mobilizai?
Eu ma indoiesc. Scopul a fost atins, fie ca-ti place sa recunosti sau nu ca a fost meritul dascalului tau.
Si eu am avut profesori “teroristi”. Atunci i-am urit din toata inima, acum trebuie sa le multumesc ca datorita lor am invatat carte, mai apoi meserie, si pot sa-mi castig existenta mai mult decat decent chiar in orasul natal.
Da, am participat si la olimpiade, insa stiinte exacte, si, culmea, am reusit prin propriile forte, fara nici o pila, in Romania cotidiana.
Prefer adevarul verde in fata oricaror minciuni frumoase.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:32 am
foarte frumos…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:33 am
parca e povestea mea
din fericire eu am avut o coronita(doar in clasa intai, apoi nu ma mai interesat coronita); tovarasa, dar ca sa-mi scada media la nivelul celor preferati, ma rasplatea cu note de 7 si 8 la muzica si desen;
felicitari pt articol; cred ca e eliberator pt tine sa impartasesti
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:34 am
Ganditi pozitiv. Viata nu este un drum presarat cu petale de trandafir. Multi din cei care posteaza spun ca au fost nedreptatiti sau au avut necazuri cu invatatori, profesori, dar totodata observ ca sunt oameni maturi realizati bine profesional. De ce sa ne agatam in trecut de experiente dureroase si sa nu observam partea buna a lucrurilor. Pentru multi oameni greutatile si piedicile nu sunt altceva decat o motivatie . Acestia sunt oameni puternici care vor razbate in viata si un obstacol in plus constituie o alta sansa de a fi mai puternic. Intradevar unori te vei simti obosit de incercari dar tebuie doar sa te opresti o clipa sa iti aduni puterile si sa mergi mai departe.
Priviti aceste experiente ca pe o competitie din care ati iesit invingatori. Nu e mai dulce gustul victoriei decat amaraciunea?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 5:53 pm
TRebuie sa spun ca am reusit in viata in ciuda fed-backului negativ, nu datorita lui. am reusit din cauza ca au fost altii care m-au apreciat si incurajat. Mai ales cand am fost copil. CE ii doare pe cei care se plang acum sunt ranile din copilarie care se vindeca foarte greu, nu nereusitele sau reusitele lor scolare. De aceea se plang, ca au aflat fost raniti de nedreptate si rautate gratuita. Singurul lucru pozitiv in urma acestor experiente nefericite este doar dezvoltarea empatiei, faptul ca unii dintre cei care au fost raniti la un moment dat au ajuns profesori mai buni tocmai pentru ca au vazut ce efect devastator poate avea pentru un copil o cinduita atat de nedreapta. Un lucru pe care nu l-ar fi realizat daca nu ar fi fost chiar ei in situatia respectiva.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 12:56 pm
“Spui ca unii dintre cei ce au fost raniti au devenit profesori mai buni tocmai pentru ca au vazut ce inseamna….” Asta e un aspect pozitiv pe care eu l-am scapat. Citind mesajele postate cred ca 80 % au avut diferite experiente negative cu profesori si invatatatori. Daca toti am alege sa uram am fi doar un ocean de ura. Sau ar trebui sa uram vecinul mai mare care nu stiu ce ne-a facut in clasa a 5 a, si sa uram vanzatoarea de la paine pana lka moarte pentru ca ne-a pacalit cu 2 lei la rest. Si sa uram .. si sa uram pana la moarte. Cine isi doreste sa traiasca asa n-are decat sa o faca. Si sa isi educe copii sa isi deschida un jurnal in care sa noteze orice experienta neplacuta pentru a putea ura o viata intreaga.
“If you can …………………………
Or being hated don’t give way to hating,
And yet don’t look too good, nor talk too wise;
………………………………………………………………….
Yours is the Earth and everything that’s in it,
And—which is more—you’ll be a Man, my son! “
Publicat la data de 26.1.2011, ora 9:53 am
asa este! bine spus
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:34 am
dreptate ai!
asa am crescut si asta este si astazi.
cine a spus ca trebuie sa ai vocatie, cadere, suflet pentru a fI dascal, BINE A SPUS!!!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:34 am
Excelentă “compunerea” ta! Am avut o experienţă aproape identică cu învăţătoarea mea, pentru că părinţii mei nu-i aduceau cadouri, ca alţii. În clasele I şi II am avut premiul II, iar în clasa III şi IV premiul III. Niciodată premiul I.
Din fericire, puterea ei asupra mea nu a fost extrem de mare, îi vedeam micimea (pentru că o comparam cu părinţii mei). Dar, chiar şi aşa, tot am suferit.
Eseul tău este foarte important, pentru că scoate la lumină părţi ascunse ale dictaturii în care am trăit şi ale cărei urmări încă le simţim. Abuzul de putere (însoţit adesea de incompetenţă) era legea.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 7:38 am
Asa frate, zi-o in clar !
Invatatoarea aia era o comunista si o securista !
Eu cred ca era una dintre băbuțele ale care huiduiau la
Iasi in timp ce se canta …..ooooooo….Imnul Național !
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:44 am
chiar daca in cei 4 ani am luat doua premii 2 si doua premii 1 tot o urasc pe invatatoare pentru ca m-a batut! Ma batea pentru orice, ca am pronuntat gresit un cuvant, ca nu am batista, ca ma intorceam la colegul din spate, ca am sters o greseala cu lama pe caietul “de curat”, pentru orice! O urasc iar acum dupa atatia ani o visez ca o intalnesc pe strada si o bat eu la randul meu! Stiu ca am o problema cu asta da n-o voi putea ierta vreodata pe tovarasa care m-a invatat sa scriu si sa citesc!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:46 am
Am citit comentariile si am remarcat ca tocmai cei care ar trebui sa citeasca tot ce s-a scris aici, adica dascalii, lipsesc. Gasiti explicatii?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:05 am
pot fi mai multe explicatii.
1. Unii dintre ei sunt pe forumul educational de la edu.ro unde daca nu joaca “fazan” se intreaba despre situatia salariilor, gradelor, etc.
2. Altii sunt foarte ocupati cu a doua si a treia slujba asa cum au primit indicatii pretioase de la cel mai iubit fiu al poporului.
3. Se prea poate ca pentru restul lor un abonament pentru internet sa coste aproape 10% din salariul pe care il pot spera si se poate sa aiba si alte prioritati.
just guessing…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:28 am
4. Sau poate stau pe forumuri si lamuresc problema directorilor de gradinita / scoala care primesc doar copii cu bani si a ale fondurilor de cadouri/bacalaureat/etc.
5. Sau poate in loc sa se lamenteze cat e ziulica de lunga pregatesc si ei vreo mica reforma a sistemului educational de care se planga toata ziua, ca doar sunt intelectuali.
6. Ce e azi? Marti? Ah, daca era joi sau vineri as fi putut face si presupunerea ca o buna parte dintr ei deja nu mai sunt la scoala, ci la “tara”/pregatiri/casa de vacanta si la cursuri mai vin doar fraierii cu grade mei mici sau care nu au alte surse de venit.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 12:14 pm
De fapt, multi sunt ocupati cu meditatiile…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:48 am
Haha, da notele mici la muzica sau educatie fizica erau obiceiurile si-n copilaria mea. Faza e ca stiam de ce. Un anumit baiat al carui tata reprezenta industria de armament a Romaniei in Liban trebuia sa fie pe treapta 1 pe podium. Am avut si 7 la purtare cand am comentat de fata cu toata clasa ca nu se face ca un fiu de mare erou sa fie stupid desi asta e realitatea. Cred ca m-a salvat revolutia la timp, ca ce-i permiti unui copil de 9 ani nu-i permiti unui adolescent de 14.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:58 am
Te felicit pentru articol.
Si pe mine m-au durut groaznic cateva nedreptati din clasele primare (culmea e ca ma deranjeaza si ma “zgarie pe creier ” cand ma gandesc la ele si acum, dupa aproape 35 de ani) . Daca le analizezi la rece nu erau mare lucru insa la aceea varsta la un copil sensibilitatea este maxima iar probleme de acest gen isi lasa amprenta in viitor. Tocmai din acest motiv o invatatatoare are o mare responsabilitate iar selectia ar trebui sa fie mult mai dura (si renumeratia evident ar trebui sa fie pe masura)
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:03 am
Nici nu vreau sa ma gandesc, ca doar pentru o fapta petrecuta pe vremea noastra… acum …”tovarasele” invatatoare s-ar trezi fara “binemeritatele” serviciuri.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:19 am
am fost cadru didactic 35 de ani. L-am dat la scoala pe fiul meu la 6 ani, are aceiasi varsta cu autoarea articolului. Nu am dat niciodata cadouri, nu am intervenit pentru note pentru ca am considerat ca nu voi cunoaste nivelul real al cunostintelor copilului meu daca fac acest lucru. Am avut o legatura puternica cu fiul meu, pe toate planurile, si discutam toate aspectele vietii, fara nici o retinere.Eu i-am spus fiului meu ca nu ma intreseaza notele, dar urmaream zi de zi activitatea de la clasa- verificand caietele si trebuie sa recunosc ca eram multumita. In urma cu un an intr-o discutie cu fiul meu mi-a spus: tu crezi ca eu primeam notele pe drept? tu crezi ca d-na invatatoare era multumita ca tu ii duceai un buchet de flori si un martisor de doi bani?Am ramas perplexa, pentru ca eu eram prof. de matematica la liceu si nu am conditionat niciodata elevii- cu toate ca se faceau presiuni de tot felul asupra mea. Fiul meu invata de 29 de ani, a absolvit doua fac. de stat, masterate si studiii preuniversitare, burse internationale, un stagiu la comisia europeana si multe altele. Pentru mine- costuri zero si mutumire pana la cer. Recunostere in Romania=zero. Contacte pentru strainatate- multe. Eu nu am decat rolul de sustinator moral. Am fost si sunt adepta unei educatii severe- cateodata nu stiu daca este bine, dar consider ca salvarea unei natii nu poate veni decat din pregatirea f. buna a intregii populatii care o compune. nedreptatit niciodata elevii
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:10 pm
doamna profesoara…. “aceIasi varsta”??? va descalifica poate mai mult ca “studiile preuniversitare” enumerate DUPA masterate… (faptul ca va prezentati ca profesor de MATEMATICA LA LICEU nu e o scuza ca nu stiti limba romana!)
jenant.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:48 am
Involuntar, învăţătoarea te-a determinat să munceşti tot mai mult şi să citeşti tot mai mult. Poate dac-ai fi luat coroniţă ca respectivii fraţi, n-ai fi avut determinarea să citeşti atât şi n-ai fi ajuns atât de departe.
Oricum inteligenţa nu constă doar în educaţie; o bună parte vine de la natură când ne naştem.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:54 am
Premiantii aceia par “ai claselor”. cine sint acele 3-4 doamne? invatatoarele lor, nu?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:57 am
Este uimitor cate comentarii de genul “am trecut printr-o experiente asemanatoare” sunt, si ma incadrez si eu in aceasta categorie. Acum cativa ani m-am intalnit cu fosta invatatoare si a fost foarte bucuroasa sa ma vada. Sentimentul nu a fost reciproc, ba chiar nu intelegeam de ce se bucura asa caci la scoala nu am fost printre elevii preferati si ma trata cu raceala.
Ce ma uimeste si mai tare este ca acesti oameni cred ca copii nu observa sau, daca observa, considera ca este normal si accepta ca alti colegi sa fie preferati. Ei bine, nu este asa: copiii vad, inteleg, sufera si… nu uita. Nici eu nu am uitat, nici pana azi. Si nici colega mea de banca care intra in aceeasi “oala” cu mine, dupa cum mi-a povestit la maturitate in timpul unei intalniri intamplatoare. Mai grav este ca in acesti primi ani rolul invatatorului este esential in formarea si educarea unui copil, de aceea parintii ar trebuie sa fie cu ochii in patru si sa ia masuri daca vad ca copilul lor nu este sustinut si incurajat asa cum este normal. Absolut toti copiii merita sanse egale.
Felicitari pentru “compunere”!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:18 pm
Draga mea, dincolo de erorile de pedagogie ale invatatoarei tale, eu vad un suflet sensibil. Un suflet ce poarta inca niste rani sau poate doar cicatrici.
Poate o sa te mire ce iti spun: esti norocoasa!
Intai esti norocoasa pentru ca ai o structura sufleteasca extrem de delicata cu traire treaza si motivatii emotionale. Nu treci degeaba prin lume si viata ta are esenta!
Apoi, esti norocoasa si pentru ca ai intalnit o persoana care a facut din tine o mare cititoare, care a scos din tine calitatea, desi ea nu asta urmarea!
Ne incapatanam sa uram fara sa ne gandim ca uneori, raul facut ne este de folos. Adesea omul nu vede ca, dincolo de probleme, e si binele adus de ele in viata noastra.
O sa spui ca pretul e mare. Da.
Dar oare ai fi fost la fel de determinata sa citesti, sa invingi, fara dispretul acestei persoane. Poate ca da ,poate ca nu. Cum nu stim exact…putem vedea jumatatea plina a paharului.
A ura nu e productiv. Ura intuneca mintea desi – pana la un punct – poate fi stimulativa prin adrenalina a carei producere o induce.
Te inteleg ca dorul de casa doare (stiu cum e!) dar nu iti intina amintirea satului tau cu invidii fara rost.
Am sa-ti spun o poveste.
Verisoara mea, doctor ginecolog, a platit pretul succesului: desi a adus pe lume mii de copii, ea nu a avut niciunul!
Intr-o zi a venit la ea o fosta colega de liceu. Intalnirea a inceput mai intai cu “ce mai faci, ce e nou.” Colega a inceput sa ii povesteasca despre copiii ei, reusitele lor, despre nunta pe care tocmai o facuse fiicei sale…
Cu inima stransa de neputinta ei de a avea copii si invidia abia ascunsa, a inceput sa o consulte….si….. Da, nu mai era nimic de facut pentru colega ei!
Nu stim ce facem nici cand uram nici cand invidiem……..
Fiecare fericire are umbra ei si niciodata nu putem sti daca pentru cel pe care il invidiem sau le purtam pica nu ar trebui de fapt sa ne rugam!
Eu te felicit pentru aceasta “eliberare” si iti urez puterea de a gasi in lucrurile care te-au ranit, frumusetea slefuirii tale.
Caci sufletul tau frumos va straluci cand te vei debarasa de negreala adusa de sentimente ostile.
Cu drag
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:21 pm
Comunismul a accentuat si mai mult laturile urate ale firii umane.
Nu ii acuz pe acei dascali, acuz sistemul in care au trait si care i-a influentat.
Intr-o societate normala, oamenii nu sunt presati si nu isi varsa frustrarile asupra unor copii.
Probabil ca nici nu realizau ca actiunile lor pot avea un impact deosebit de puternic in dezvoltarea acelui copil.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:35 pm
Si eu am patit acelasi lucru, dar in liceu.
Profesorul de matematica (stan augustin, liceul emanuil gojdu din Oradea), in loc sa ma invete matematica, a reusit sa ma invete sa urasc cu adevarat.
[...] se afla in continuare la acelasi liceu.
[Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:39 pm
Si mie mi s-a intamplat…
Clasa I, taicamiu a luat bilete la mare prin mai ca atunci dadeau bilete prin sindicat la oamenii obisnuiti. Invatatoarea “generoasa” mi-a dat voie sa plec din timpul anului, dar si niste probleme de rezolvat. Stiu ca statea maicamea cu mine seara sa le rezolvam, numai vacanta nu a fost… cu apa rece, frig si probleme la matematica.
Din pacate la intoarcere cadoul pe care l-a dus mama invatatoare n-a fost suficient de mare/scump… si la sf de an, m-am trezit cu 9 la purtare. Bocete pe maicamea, ce ne-a trebuit noua mare… normal ca eu nu intelegeam nimic… S-a dus la scoala sa vada de ce aveam 9 la purtare… si invatatoarea i-a aratat in catalog ca de fapt eu nu aveam 9 la purtare, ca ar fii fost o greseala… asta rezulta premiul I. La sf clasei a 8-a cand am vazut situatia scolara, de fapt imi pusese 9 la comunicare… Acum mi se pare f hilara situatia, cum pt un cadou “s-a manjit pe maini”…
Partea proasta e ca nu s-au schimbat multe de atunci…
Soacra mea e invatatoare si primeste tot felul de cadouri, lucruri mari si chicioase de obicei. Am avut o discutie cu ea despre cadouri … Mi-a zis ca de fapt ea le-a zis copiilor si parintilor ca ea nu vrea cadouri.
I-am explicat ca degeaba le-a zis dc ea le primeste, dar s-a facut ca nu intelege…. Zicea.. “pai dc imi aduc cum sa le refuz.. eu le-am zis….”
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:54 pm
Mesajul tau ar fi fost convingator, daca ai scrie corect ortografic in Romana. Asa, sincer, si nota 9 la comunicare mi se pare prea mare…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:34 pm
Pentru ca tot ai adus vorba: Reciteste, te rog, ultimul paragraf din articol, acea nota. De trei ori repetata aceeasi greseala. Citind asta ma intreb: oare chiar a fost asa de nedrepata doamna invatatoare?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:48 pm
Maria, nu ai de ce sa ii porti pica si sa “regreti coronita”.
….Ca de…”doar avem o olimpica, nu?”. Ajunsesem, dupa mai putin de un an, sa urasc ceea ce iubisem, sa ma urasc…
.
Gandeste-te cat ai castigat . Cu totii am avut “invatatori si profesori” care ne-au taiat aripile la un moment dat, au umilit fara motiv. Profesoara mea de chimie avea o placere diabolica in clasa a IX, cand a aflat ca am fost olimpica la chimie sa ma “imileasca” in fata colegilor sa imi dea probleme de olimdiapa faza internationala (spunea si locatia si anul)..De obicei erau de prin Rusia anilor ´60 desi noi eram mult dupa revolutie
Ironia a facut ca, dupa 15 ani de la aceasta atitudine umilitoare, mi-am luat un dotorat chiar in chimie.
Sa fi vazut fata “umilei profesoare”
Succes…fiecare lovitura e un pas inainte.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:52 pm
Bravo Maria ! pentru coronita de maci rosii pe care o primesti astazi de la cititorii tai ,pentru dorul de pietrele drumului, pentru lupta ta de pana acum si de acum incolo…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 12:59 pm
Nu ma pot abtine sa nu spun si eu cateva cuvinte.
In clasele I-IV am avut o invatatoare extraordinara. Am urmat primele 8 clase in mediul rural. Probabil ca era o exceptie. Premiile le dadea tot pe spranceana si eu eram mereu pe locul III – IV. Dar nu conteaza. Ii port stima. La mine, abia dupa aia, pana am terminat facultatea am vazut si am simtit nedreptatea. Cand erau premiati si apreciati doar cei ce dadeau mita( de fapt parintii lor faceau asta).
Fiica mea, care este in clasa a XII a a fost tratata identic si sunt convins ca si nepotii mei vor fi tratati la fel.
Important este sa ii invatam cu termenul psihologic de “toleranta la frustrare” si sa nu puna la suflet aceste nemernicii ale vietii. Asa se vor cali pentru viata.
La serviciu este exact la fel. Fufele sunt mai bine platite. Cei ce muncesc mai mult si mai bine nu sunt si cei promovati. Asta e viata si trebuie sa ne obisnuim cu ea de mici.
Cat timp vor fi oameni pe pamant asa va fi.
Sa speram ca macar “dincolo” va fi dreptate si milostenie, desi tare ma tem.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 5:10 pm
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:02 pm
[...] Si asta nu e din vina invatatoarei. Si au am avut 10 pe linie, mai putin la sport (ca atunci nu indeplineam baremul) si la lucru manual, unde am avut 7 pt ca profesorul de lucru manual era ruda cu contracandidatul meu la premiu. Dar asta nu m-a complexat, si nici nu m-a facut sa-l urasc ca mi-a dat 7 pe nedrept. Pana la urma am luat premiul mult ravnit, dar asta nu ma face mai fericit acum.
Nu e invatatoarea de vina: tu esti de vina pt ca esti nemultumita de viata ta, si ai fost nemultumita de viata ta, motiv pt care dai vina pe altii. Nu o mai blama pe biata invatatoare, poate nici nu mai e in viata acum. Mai bine asculta-te pe tine, si vezi care este adevaratul motiv pt care esti nefericita. Ca iti spun eu, nu e de vina o invatatoare din anii 1980-1983. [Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:09 pm
mie mi se pare putin exagerata atitudinea, hai sa fim seriori, totzi am avut in scoala algun prof terorist. Imi aduc aminte in generala de un prof de mate, fost campeon de box, era spaima orasului, in clasa a 8-a a fost unicul care ne chema gratis la meditatzii in fiecare zi dupa scoala, 80% din clasa am intrat la licee de elita si cu note intre 8 si 10.
nu zic ca stresul suferit in scoala ar fi o chestie pozitiva, dar din astfel de experientze se invatza si se trece mai departe.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:29 pm
Imi pare tare rau de experientele neplacute traite de majoritate dintre voi cu privire la cei 4 ani de clasa primara. Din pacate, si eu ma numar printre acestia.
Culmea ironiei este ca mama mea a fost timp de aproape 25 de ani invatatoare. S-a implicat foarte mult in toti acesti ani in profesia ei si este o persoana care are un adevarat har in a lucra cu copii. A predat si la scoli pentru copii cu nevoi speciale chiar. A fost o invatatoare foarte severa, si cred eu, corecta, dar niciodata nu a folosit apelative de genul “esti prost”, “bleg”, etc. Stia foarte bine sa motiveze elevii dar fara sa-i umileasca si in permanenta avea olimpici la limba romana si matematica. A fost in comisia de metodica si co-autor de manuale. Cand ne-am mutat din oras pe la inceputul anilor 90 si mama s-a mutat de la scoala unde profesase mai bine de 20 de ani, o clasa intreaga a plans. Si acum mai vin elevi la ea in vizita, o suna si ii povestesc ce au facut prin viata si ii multumesc pentru dedicatia pe care a avut-o in a-i invata. Din pacate, a fost nevoita sa se retraga din invatamant acum ceva timp.
Dupa cum am scris si mai sus, eu nu am avut parte de o invatatoare cum a fost mama mea. Ce mi s-a parut si mai crunt a fost faptul ca aveam un exemplu de invatatoare cu care sa fac comparatia. Mama mea nu a vrut sa ma ia in clasa ei ca sa nu se iveasca discutii privind eventualele favoritsme. Si nici nu a intervenit vreodata pe langa invatatoarea mea pentru un tratament special.
Mai tarziu, dupa cuvinte grele din partea invatatoarei in ceea ce ma priveste, si aceleasi umilinte de care a scris Maria in articolul ei (ce-i drept mai subtile, dar arhiprezente) am aflat ca a fost informatoare la Securitate si prezenta rapoarte negative cu privire la familia mea in general si mama mea in particular.
Cat despre ura si alte resentimente… astfel de “oameni” nu merita nici macar sa te mai gandesti la ei. Comentariul l-am scris mai mult pentru mama mea, ca sa stiti ca mai exista si exemple pozitive in invatamantul romanesc.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:30 pm
Of doamne! Si se mai numesc dascali si doresc si pretind respect! Pt cei care cu adevarat sunt, jos palaria ! Pt ceilalti…nu stiu ce am mai putea face. Dar faptul ca au strivit sufletele nevinovate ale copiilor ii face de condamnat pe viatza! Spuneai de invatatoare in cei 4 ani? Ce sa spun ce copilul meu care a vaut asemenea invatatoare , apoi diriginte la scoala generala si-n liceu??? A luat premiul 1 mereu in calsele 1-8, pe merit si muncind stringand din dinti. Ca o scotea la tabla si o freca de-i ieseu ochii din cap, cate o ora intreaga , pt o simpla nota, iar favoritii primeau note direct in catalog”pt ca au raspuns la ore!”sau , pe al meu copil il trimiteau la toate concursurile scolare care trebuiau castigate pe merit, iar pe ceilalti cu parinti ”darnici si functii babane” ii intrebau-nu asa ca pamantul este rotund? F bine , nota zece !
Cel mai tare a fost la liceu, cel mai bun colegiu din judet. Bataie mare, intra cei pe merit dar si … normal, pilele babane. Ce parere aveti, in cei 4 ani, in clasa copilului meu, nimeni, in afara de fiul dirigintei, care intre timp a devenit si ditamai directoare de colegiu, nu a reusit performanta sa ia premiul 1. Si ghiciti de ce? Doamna directoare , profesoara de fizica la clasa, statea pana in ultimul moment cu note si medii la fizica incheiate. Si toti cei care aveau medii pt premiul 1 , ii aranja la fizica!!!!! Asa ca , timp de 4 ani, baietul mamicutei a fost ferit de concurenta! Ba ”doamna directoare” mai avea si tupeul, ca apoi sa se lege in cancelarie de copii care ar fi iesit pe locul 1, sub motiv, ca nu sunt asa destepti cum se zice! Nu o sa fie uitata si iertata de nimeni! Dupa cum s-a exprimat”ca pt copilu meu , calc si pe cadavre”, spus in gura mare in cancelarie, tot asa, clasa va calca si pe cadavrul ei in continuare,Sa nu uite , ca totul se plateste , si cu cat plata vine mai tarziu, doare mai tare!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:37 pm
si astazi imi dispretuiesc invatatoarele, [...]
tot soiul [...] fara nici un fel de cunostinte pedagogice sunt pusi sa modeleze niste personalitati fragile si influentabile, fara sa aiba habar de impactul pe care comportamentul lor il are asupra copiilor [Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:45 pm
M-am regasit oarecum in povestirea ta. Invatatoarea mea, minunata, trebuia sa tina mereu cont de faptul ca mama colegei mele de banca era profesoara in orasul nostru la 2 scoli, si atunci eu nu puteam sa am aceleasi note ca si colega mea. Daca ea a fost mereu timp de 4 ani premiata cu coronita pe cap, eu am fost din clasa a 2-a doar premianta nr. 2…. Dar a trecut.
Acum sunt si eu in Germania si am terminat acceasi facultate ca si tine. Pasiunea mea este tot psihoterapia, o meseria mai abstracta pt tara noastra, dar probabil ca nu si aici. Mi-ar face mare placere daca am putea cumva sa ne vedem.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:48 pm
Felicitari pentru articol. Simt la fel fata si ma bucur ca pot sa spun acum, alaturi de altii, fara a-mi fi jena: Imi urasc fosta invatatoare.
Vreau sa auda toti: Stiam de-atunci ca esti nedreapta. Stiam ca te bucuri la cadouri. Stiam ca esti rea. Stiam ca NU esti o invatatoare buna…
Acum stiu ca e prea tarziu sa spun astea, ca nu mai am cui…
Dar le spun ca sa auda un om ce este sau se pregateste sa devina dascal: Copiii inteleg. Copiii stiu sa urasca. Si copiii…nu UITA!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:51 pm
Excelenta compunere Maria.
Stii sa scrii, continua sa faci asta.
Succes,
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:52 pm
Am avut o invatatoare (in 1989) care era mai interesata de jobul pe care il aveau parintii mei decat de potentialul meu. Imi aplica batai la palma cu linia, cica cu “binecuvantarea” tatalui meu. Eram un copil lenes, spunea stimata doamna Jugrin din Roman. Nu am spus nimic acasa, crezand ca asa se face scoala. In clasa a doua, dupa batai indelungate, am chiulit 2 saptamani de la scoala. Ai mei nu au stiut cauza acestui comportament decat in urma cu 2 ani.
Realizarile mele de pana acum pot confirma faptul ca nu am fost un copil prost si lenes, ci pur si simpul un copil modest care nu ii putea oferi invatatoarei cadouri scumpe.
Da, poate parea infantil, o urasc din tot sufletul si nici eu, ca si autoarea acestui articol, nu pot scrie o compunere despre Invatatoare.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 1:55 pm
sunt de acord cu autoarea articolului ca au existat asa cazuri dar ceea ce este mai dureros este ca exista si azi si se repeta la acelasi nivel sau chiar mai complicat . de pilda la gardinita cind eram copilul meu ni s-au cerut de la parinti bani pentru educatoare ( mica atentie de craciun) pentru a-si cumpara caciula ca sarmana nu are , la 8 martie – aceiasi istorie -un inel de aur. la scoala vad ca aceeasi situatie – cadouri complicate – bazate pe bijuterii de aur si bani in plic, iar copiii sunt diferentiati in functie de cit a contribuit fiecare saucele lucreaza parintii
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:00 pm
Pentru traumele ramase din scoala primara sunt de vina si parintii. In orice caz in anii ’80 dupa ce s-a strans si mai rau “surubul” nici mediul in sine nu era propice pentru dezvoltarea armonioasa a “tinerelor vlastare”; e posibil ca in acea perioada parintii sa isi fi neglijat mult mai mult copiii (la nivel de “cunoastere” si de “suflet”) decat in deceniul precedent sau in deceniile urmatoare si sa fi delegat aproape exclusiv sarcina educationala catre mediul scolar. Din cauza asta foarte multi dintre noi ne amintim comportamente ale parintilor ca reactie directa si “nefiltrata” la “ce spunea invatatoarea” – batai luate pentru tot felul de prostii, diverse restrictii etc. De asemenea practica foarte comuna din multe scoli de a urca jumatate de clasa pe podiumul de premiere era mai degraba o diferentiere simbolica intre “jumatatea de care s-au ocupat parintii” (in special in relatia cu invatatoarea dar si prin cei 7 ani de acasa) si “ceilalti”; prezenta intre “ceilalti” fiind aproape fara exceptie o tragedie.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:07 pm
Stimata Domnisoara / Doamna
Citez din articol:
”
Nota: Dacamacar o singura invatatoare, dupa ce v-a citi articolul meu, la scoala se va gandi de doua ori atunci cand v-a critica un copil, daca nu se v-a mai lasa impresionata de cadouri sau alte interese, daca v-a incerca sa descoperere nu numai calitatile ci si dorintele si trairile unui copil, atunci as putea cu siguranta sa spun, ca articolul meu a fost un succes.
”
In tot acest pasaj, ati folosit gresit “v-a”, in formularea dumneavoastra verbele fiind la timpul viitor, deci “va citi”, “va incerca”, “va critica”
Se scrie “v-a” doar in cazul in care “a” este verbul auxiliar “a avea”, folosit de exemplu in constructia perfectului compus:
El v-a citit din cartile de povesti
Si ma opresc aici cu comentariile
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:51 pm
Se pare ca au aparut si pe forum-urile romanesti acei “grammar nazis” ce impanzesc forumurile din afara… Daca asta e singura observatie pertinenta care iti apare in minte citind articolul, puteai sa te abtii si sa nu ocupi spatiu pe server subliind un lucru evident. Autoarea locuieste in Germania, si desi nu este o scuza, nu cred ca a scris aceasta povestioara in speranta de a lua vreun 10 la gramatica…
Revenind, cunoastem cu totii nedreptatile din scolile romanesti – de genul celor descrise mai sus. Si pentru cei care o clasifica pe autoare drept hipersensibila, tin sa va spun ca aceste nedreptati intalnite la o varsta frageda au neplacutul efect de a zdruncina increderea copilului in semenii sai. Involuntar ii sadeste scepticism privind societatea si apare nevoia constanta de a dovedi ca este nu doar bun, ci cel mai bun. Si in loc sa aiba o copilarie frumoasa, si-o pierde incercand sa demonstreze lucruri ce peste ani nu mai conteaza. (Imi permit sa dau un exemplu propriu – din cauze asemanatoare mi-am pierdut timpul cu zeci de olimpiade care nu m-au ajutat cu nimic si pentru care am sacrificat ore de joaca afara cu ceilalti copii si, mai tarziu, ocazionale iesiri la un suc cu prietenii. Mi se parea important sa obtin acele rezultate si sa cresc cumva in ochii dascalilor mei. Acum realizez ca a fost timp pierdut si ca nu merita sa dovedesti nimic nimanui.)
Si da, scoala are datoria de a educa copilul si in privinta abilitatilor sociale. Cei 7 ani de acasa sunt o baza destul de fragila ce se poate destrama usor intr-un context cum este cel din sistemul educational actual.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:28 pm
Cu toate acestea, observ ca articolul a fost corectat tinandu-se cont de aceste observatii, asa ca nu cred ca a fost un spatiu ocupat chiar degeaba.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:58 pm
“Despre primul an de scoala si despre primele litere care le-am invatat nu-mi amintesc mare lucru”
Daca-mi spui unde e greseala aici, chiar iti aprob comentariul dinainte.
Publicat la data de 27.1.2011, ora 10:12 am
“pe care”
Publicat la data de 25.1.2011, ora 7:38 pm
Domnule Angel T.
va multumesc pentru critica. Maria
Publicat la data de 25.1.2011, ora 4:43 pm
Ba observatia este pertinenta, relevanta si necesara. O greseala atat de mare nu poate fi scuzata de lipsa din tara, si arata faptul imaginea autoarei despre ea insasi – ca o persoana iubitoare de literatura, olimpica la romana- este gresita.
Deci si celelalte impresii ale ei trebuie sa fie studiate cu mai multa atentie si spirit critic. De exemplu, faptul ca s-a simtit umilita de ““Tu nu stii sa citesti, habar nu ai!” – replica pentru care o uraste pe invatatoare, dar lauda de dupa vacanta nu conteaza?
Si de ce e un lucru bun sa citesti numerele la masina sau reclamele din vitrina? Fara suparare, dar sunt multe alte lucruri pe care le poti observa pe strada, si care sa te faca sa gandesti, nu sa iti omori timpul! A, probabil asta e cauza acelui v-a – multe reclame sunt scrise prost
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:14 pm
@adi:
Spun doar ca lipseste ceva intre lutere si care.
Mai departe, cred ca te descurci si singur(a)
Esti cumva admin ca sa-mi aprobi comentariul?
@maria
Cu placere!
Intentia nu a fost de a declansa o disputa ci de a se corecta articolul
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:11 pm
La mine in perioada comunista, la Pitesti, in 1982 cand m-a facut pionier in seria I(premiul III in clasa I) la Uzinele Dacia la Colibasi, aveam o vizita ca bonus la fabrica de lapte si cornuri(panificatie). Ce bucurie era pe capul meu atunci, ce entuziasm, desi n-o simpatizam prea mult pe doamna invatatoare.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:23 pm
Daca v-as spune ca am facut fiecare clasa primara la alta scoala, m-ati crede?
Daca v-as spune ca in clasa intai am avut o invatatoare mai mult decat minunata si ca am fost premiant, m-ati crede?
Daca v-as spune ca in clasa a doua a inceput divortul parintilor mei si rezultatele au fost mediocre din cauza cadourile pe care le
ducea din greu tatal meu la invatatoare ca sa obtina custodia minorului, m-ati crede?
Daca v-as spune ca in clasa a treia, in timpul procesului de reincredintare a minorului, la ordinul maretului partid comunist si la
ordinul tatalui meu (fost ofiter politic la Academia Militara din Bucuresti) invatatoarea mi-a dat 6 la purtare si note de 4 cat incapeau
in carnetul de note si am terminat penultimul din clasa, si ca asmutea colegii din clasa sa ma bata, m-ati crede? Se numeste Vezentan si a fost invatatoare in 1978-1979 la liceul Emil Racovita din Cluj.
Daca v-as spune ca in clasa a patra invatatoarea nu a tinut cont de presiunile infernale facute ca sa fie data afara din servici si din partid, ca am avut linistea psihica necesara sa invata si am terminat clasa cu media 9.50 si mentiune, in timp ce tatal meu urla in sala de sedinta la tribunal “este cel mai slab elev din scoala” doar ca sa ma ia la el si sa nu plateasca pensie, m-ati crede?
Daca v-as spune ca: Oriunde ar fi, “pe pamant sau in gand”, le iubesc si imi vor ramane mereu in memorie invatatoarele din clasa intai si din clasa a patra si as putea scrie multe lucruri despre ele….dar despre celelalte doua pot cel mult sa le scriu numele pe o coala alba de hartie, m-ati crede?
Daca v-as intreba: care dintre invatatoare a fost pedagog, invatator si om? ce mi-ati raspunde?
Concluzie:
“Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou. … Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent”
Octavian Paler
Publicat la data de 25.1.2011, ora 4:31 pm
pe lângă asta, amintirile noastre şi nemulţumirile de genul “n-am avut coroniţă” sau “era bolundă şi urla” par plăcute
pură curiozitate: la o vârstă mai târzie nu ai căutat-o pe doamna Vezentan?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 9:40 pm
Astea sunt numai un sfert din pacatele ei. Dar daca as scrie tot, i-as acorda mai multa atentie decat merita…
Nu, nu am cautat-o…. Ce rost avea??? Cu ce as fi putut schimba trecutul daca m-as fi dus sa “ma racoresc”?? Qui prodest?
Dar am auzit ca a cautat-o Dumnezeu mai devreme decat ar fi fost normal…. Fiecare isi duce crucea singur…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:31 pm
Wow! Sunt o norocoasa, eu mi-am adorat invatatoarea si ea m-a rasfatat toata scoala primara. 10 pe linie si cununite de trandafiri albi si rosii
Si fara cadouri, cu exceptia florilor de 8 Martie si de inceput / sfarsit de an.
Pana n-am vazut o educatoare mizerabila care terorizeaza psihic copiii si n-am fost nevoit asa mut copilul la o alta clasa fiindca incepuse sa faca pe el cand era vorba sa mearga la gradi, n-am crezut ca pot exista asemenea fiinte. Cred ca isi aleg meseria special ca sa se razbune pe copii pentru cine stie ce. In orice caz, acum ii pare foarte, foarte rau ca m-a cunoscut … [smiley mefistofelic]
Acestea fiind spuse, suntem toti adulti aici – sper – sau macar trecuti de clasele 1-4, asa ca e cazul sa tragem invatamintele de rigoare si sa lasam invatatoarele sa le fie tarana usoara. Iar cui ii lipsesc coronitele – se pot comanda la florarie, chiar si cu albastrele si maci. Fiecare merita coronite, daca vrea, pentru ce vrea ea – profesional, sentimental, culinar etc. Oferiti-va o coronita.
Sigur ca nu va fi CORONITA ACEEA fiindca timpul nu se poate da inapoi, dar este un mod amuzant de a pune punct unui trecut dureros si de a-ti spune “nu conteaza ce a spus invatatoarea, educatoarea, tata sau mai stiu eu cine: EU ma plac, ma respect, si imi ofer ceea ce altii au fost prea orbi sau prea rauvoitori sa-mi ofere. Vorba L’Oreal – PENTRU CA MERIT!
Daca cineva prefera sa sufere in continuare, neconsolat/a, la o varsta adulta, pentru nedreptati de genul celor descrise mai sus, probabil ca are nevoie intai sa se “psihoterapeutizeze” singura inainte de a incerca sa-i vindece pe altii.
P.S. Premiantii de atunci, ramasi la sat, nu sufera de dor, ce-i drept. Dar au acum foarte probabil sciatica, reumatism, sunt imbatraniti prematur, acriti de viata, detesta noroiul de primavara si munca grea, si ar da orice sa faca o vizita in Germania, eventual sa ramana acolo.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 6:31 pm
Iarta-mi curiozitatea, de ce “acum ii pare foarte, foarte rau ca m-a cunoscut …”?
Hai, spune-ne si noua cum se procedeaza in cazuri de genul asta. Poate ne va fi de folos candva.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 7:19 pm
Mare lucru, mobilele astea. Pot filma o groaza de chestii
Dupa care, doua cuvinte: social media
Publicat la data de 25.1.2011, ora 7:18 pm
eu singurele coronite le-am primit in anii de facultate. Poate parea ciudat, dar le facea d-na Decan din imortele, cu mare grija, pentru fiecare student care “iesea” primul in anul lui. Si astazi le pastrez la “vedere”, desi majoritatea musafirilor ma intreaba daca sunt ale fiicei mele. Imi amintesc si acum cum le-am primit, cu multa emotie – poate pentru ca eram adulta si pretuiam munca mai …matur sau poate de teama ca anul viitor nu o voi mai primi eu…
Publicat la data de 26.1.2011, ora 7:46 am
Foarte frumoase ! Si ideea ”decanitei” (…hi hi hi si acest alint)
si gestul tau de a rememora public.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:56 pm
eu am fost la curs primar demult….66-70;nu se prea cumpara bunavointa cu pile sau cadouri;ii pastrez o amintire frumoasa invatatoarei mele:tanara(35),un model pt. noi;o studiam cum se imbraca,cum vb,cu ce parfum se da,etc;
Publicat la data de 25.1.2011, ora 2:57 pm
Vad ca majoritatea care au postat au avut astfel de probleme.
Invatatoarea mea a fost EXTRAORDINARA. Intotdeauna am considerat-o ca o a doua mama. Se interesa de absolut toti elevii din clasa si era corecta in tot ceea ce facea. Mergea pe la fiecare pe acasa, discuta cu parintii, pe cei mai nevoiasi ii ajuta cum putea si ea. Nu astepta niciodata cadouri. Dar din respect pentru EA si pentru ceea ce facea pentru noi, ii aduceam flori. Daca a primit vreun cadou cred ca a fost in situatii mai speciale, de ziua ei sau vreo sarbatoare.
De multe ori venea pe la noi si ne facea ciocolata de casa. Bestiala.
A fost o generatie buna atunci. Mai tirziu chiar ea a recunoscut ca a fost ceva special cu generatia noastra, ceva ce n-a mai avut dupa noi. Cind am trecut la 5-8, am simtit-o tot timpul linga noi. Ne-a urmarit evolutia in continuare pentru cei mai multi dintre noi. Am discutat la ce liceu e bine sa dam, apoi, pentru cine a fost cazul, la ce facultate. Pentru mine chiar s-a interesat si mi-a gasit un profesor cu care sa fac pregatirea pentru examenul de intrare la facultate.
Din pacate s-a stins cu citeva luni inainte de a termina eu clasa a XII-a. Regretul a fost enorm. Dupa tot ceea ce facuse pentru mine, imi doream enorm sa ma vada student. Chiar si acum dupa mai mult de 20 de ani, o pastraz vie in memoria mea.
Adrian C., generatia ’76-’80, invatatoare Mogos Elena
Golesti, Vrancea
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:10 pm
mergi inainte
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:11 pm
nu sunt ”invatatoare/educatoare” OM DE RAND
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:33 pm
Buna ziua,
Emit si eu un rationament si as dori sa imi spuneti daca gresesc undeva:
Respectul, bunatatea si valorile umane trebuie invatate acasa.
Diferenta intre un matematician, cantaret, dansator, sportiv, chimist, agricultor etc. trebuie facuta in scoala incepand cu clasa I.
PS: Voi care sunteti bucurosi ca ati ajuns mai bine decat cei “favorizati” de invatatoare, ganditi-va ca mancati painea, branza si carnea pe care o produc ei, cei care au ramas la tara…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:41 pm
Eram in clasa a III-a B, in ’93, la sfarsit de an. Doamna invatatoare ne spune sa scriem, in clasa, o compunere cu titlul “Invatatoarea mea”. Am scris vreo jumatate de pagina plina de jingiri si calomnii la adresa ei si am avut proasta inspiratie sa o arat colegului de banca, care, impreuna cu vreo jumatate de clasa, a facut copii dupa compunere si a avut grija sa o citeasca si doamna invatatoare.
A urmat o corectie fizica, apoi mama a fost chemata la scoala, care si ea a trebuit sa ma “pedepseasca” cu vreo doua trei randuri de palme, de fata cu doamna invatatoare.
In acel an am luat premiul intai, impreuna cu o colega.La premiere invatatoarea a tinut un discurs foarte emotionant despre meritul colegei de a fi luat premiul intai. Comparat cu “se mai acord premiul intai si elevului X”, a fost destul de evident faptul ca a fost inca o mica “rautate” a ei, atat de clar ca nu stiam daca sa ma duc sa mai iau premiul sau nu. Acum, separat de incidentul cu compunerea, chiar nu cred am meritat acel premiu, pentru ca singurul lucru la care eram bun, era matematica. Scriam cu picioarele si mi se parea o corvoada sa memorez poezii. Cu siguranta colega l-a meritat ceva mai mult decat mine. Nu am avut parinti influenti in nici un fel.
Doamna invatatoare, daca cititi aceste randuri, eu o va cer scuze pentru ce am scris, pentru ca chiar a fost urat. Dar ceea ce simteam cand scriam acea compunere era adevarat, pentru ca dumneavoastra ne-ati facut fundurile rosii sau vinete si cu greu ne puteam aseza in banca dupa vreo 10 aratatoare date peste fund, pentru ca ne-ati invinetit dosul palmelor cu rigla, ne-ati smuls parul din cap si rupt urechile, si mai ales pentru ca acest tratament, desi foarte gresit, l-ati aplicat in functie de anumite preferinte. Imi pare rau ca nu v-am spus aceste lucruri cand ne-am intalnit ultima data, intr-o vacanta de vara din primii ani de studentie, si-mi zambeati foarte frumos, asa cum n-ati facut-o in scoala primara.
E pacat ca intalnim astfel oameni care ne influenteaza foarte mult. Educatorul si invatatorul sunt primii straini din viata noastra, oameni care ne invata nu numai buchiile, dar ne formeaza ca si oameni. Ei sunt parintii nostri spirituali si concureaza cu succes cu parintii nostru naturali. Pacat!
Publicat la data de 26.1.2011, ora 8:14 am
Cum sa spun…comentariul tău e foarte interesant, cel mai interesant
de pe-aici…dar in acelasi timp …intr-un mod foarte specific ”cere palme”…
Invatatoarea aceea nu te-a luxat la muzica sau desen,
ba chiar te-a protejat inchizand ochii la ce erai tu in ofsaid …si ti-a dat
coronitza – probabil spre mahnirea multor fete din clasa ta care scriau frumos
și citeau mult, dar degeaba.
Pe de alta parte respectiva doamna era sia ea OM – cu siguranta ca
o scoteai din sarite – cum m-ai scos si pe mine.
”Discursul” de la premiere – s-avem pardon – ”te-a facut din vorbe”
ca uite nici acum nu l-ai uitat…dar oare nu era in legitima aparare….dupa compunerea cu pricina…eu in locul tau mi-as amini cu mai multa duiosie
de acel moment COMPUNERE versus discurs voit ”sec” – cred ca nu despre ura a fost vorba acolo ci despre dragoste ….dragoste cu nabadai …in
cel mai frumos sens , nu pedofil.
PS. Inclin sa cred ca postarea ta e pura inventie / are mult mai
mai multa expresivitate decat realitatea obisnuita.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 11:15 am
Nu e inventie. Au fost vreo doua saptamani destul de incordate, inainte sa se termine anul. Probabil premiul intai pentru mine era deja hotarat si nu avea cum sa-l schimbe. Daca invatatoarea ar fi vazut ceva nevinovat acolo, ar fi trecut cu vederea si ea. Dar nu, ea a vrut sa mai dea o lectie. Si mi-a dat una pe loc, in fata clasei, apoi a chemat-o pe maica’mea a doua zi, unde am primit o lectie de la invatatoare si una de la maica’mea, etc. Si apoi povestea de la serbare.
Eu nu am scris lucruri tocmai placute acolo. Am scris de exemplu ca invatatoarea mea are nasul turtit. Ea avea ceva la nas, varful nasului era impins inspre fata si narile erau ceva mai in lateral decat in mod normal. Ea m-a intrebat apoi daca nu m-am uitat la nasul maica’mii, ca-i ca un cartof. Discutia asta avea loc in timpul orei, in clasa, cu toti colegii ( turnatorii
, cei care au copiat compunerea ca sa nu se piarda dovada).
Expresivitatea vine nah, de la emotie probabil. Amintirea asta nu e una tocmai placuta.
Ah.. si mi-am amitit de o alta invatatoare care a stat cu noi vreo 3 saptamani, pentru ca invatatoarea noastra era in concediu medical. Prima zi cand a venit, pe chipurile unora era o drama si o tragedie prosteasca. In mintea mea a fost ceva de genul ca mai bine ma prefac ca-mi pare rau, decat sa arat ca mi-e bine. Bun, si invatatoarea asta noua, pentru ca nu ne cunostea, isi facuse alte pareri despre fiecare. Dintr-o data ma simteam apreciat pentru raspunsurile pe care le dadea.. si nu ingnorat. Asta e. Au trecut vremurile alea. Important sa invatam din greseli si sa nu le repetam cu copiii nostri.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 1:16 pm
…..poftim lipsa de respect …”nas turtit”…fiul meu a zis despre o tanti
cu probleme asemanatoare ca are ”nas băltat”…cruzime fara margini…iar
noi zicem ca ăi mici ar fi niste ingeri….
Episodul cu ”invatatoarea tranzitorie” are aceasi prospetime –
hi,hi,hi….bulversarea ”ierahiilor”….Barem aia … ”mai bine ma prefac
ca-mi pare rau, decat sa arat ca mi-e bine”…ca nu se știe …intelepciune
de copil care s-a prins de mic cum sta treaba …
…e mai convingatoare decat tot Raportul Tismaneanu.
Bravo ! Mai scrie !
Publicat la data de 26.1.2011, ora 2:55 pm
O sa mai scriu, daca vrei sa mai citesti.
Pe langa nas turtit, am mai scris si ca joaca barbut. Atat imi mai amintesc.
Am fost fost foarte suparat cand “invatatoarea tranzitorie” a plecat.
La 10 ani stii si vezi multe. Stii ce-am facut eu la 10 ani? Am “fugit” de acasa, nu departe, pana la bunici, la vreo 20 km de casa, cu autobozul. Nu aveam bani de bilet, asa ca a trebuit sa iau autobuzul altfel si m-am ascuns in caroseria autobuzului, in spatele rotilor din spate, daca intelegi. Erau doua bare paralele cu rotile, pe care erau asezata o lopata. M-am tinut de barele alea 45 minute cat a facut autobuzul.
Pe langa asta, sa ma prefac intr-un fel, mi se pare deja ucenicie.
In acest context, cum iti explici ca ceilalti au putut sa se gandeasca sa transcrie compunerea ca sa nu se piarda? Ti se pare ca nu sunt capabili sa faca asta la 10 ani?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 3:59 pm
.. evident ca amintiri despre scoala mai bune sau mai rele avem toti.. dar acum sintem adulti si am avut si alte experiente, nu-i asa? Mi se pare un pic prea copilaresc sa punem accent pe ce a fost destul de mult timp in urma si atita patima pentru o fosta invatatoare si elevii ei preferati.. Dar in alta ordine de idei, daca astea sint singurele tale amintiri neplacute, esti un om fericit si sper ca necazurile sa te ocoleasca si pe viitor.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 4:21 pm
Draga Maria,
Eu sunt unul dintre acei elevi preferati de tovarasul invatator si tovarasele profesoare pentru ca am avut ghinionul ca mama mea sa fie profesoara la scoala in care invatatam eu. Desi am luat premiul intai in clasele I – VIII am fost o nefericita… la scoala trebuia sa suport neancrederea colegilor, rautatea lor…”ca na…mama ei e profesoara de aia a luat 10″a fost un cosmar…acasa invatam de rupeam ca nu-mi permiteam “sa-mi fac parintii de rusine cu un 8″ – i-am citat pe ei.
Acum dupa zeci de ani, punand in balanta tot ce am trait in acei 8 ani am ajuns la concluzia ca poate am meritat premiile alea de care nu m-am bucurat niciodata.
Cea care nu mi-a dat niciodata nota 10 a fost mama mea; motivul – sa nu creada colegii ca sunt priviegiata
Publicat la data de 26.1.2011, ora 1:19 pm
Te inteleg… am trecut si eu prin asta, dar intr-a saptea (in trim.3) am plecat la alta scoala si am avut parte si de reversul medaliei – note mici la “dexteritati” sa-mi scada media de 10, pentru a permite “premiantelor consacrate” sa ramana pe locul I. Pe diriginta de-atunci am urat-o si m-am razbunat dand florile la impartirea premiilor altei profesoare, care era corecta… cu repercusiunile de rigoare intr-a opta!
Una peste alta, am tras cat am putut sa demonstrez ca meritul mediei de 10 imi apartine. Chiar daca am reusit doar partial, la materiile exacte, unde nu era loc de interpretari sau la franceza, unde citeam mai repede decat profesoara, pentru ca gasisem o statistica in care francezii erau pe primul loc la sunete/min…
Fiecare esec e o experienta pentru viitorul succes!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 4:34 pm
Draga Maria,
Este firesc sa fi indurerata si sa te simti ranita pt marea nedreptate pe care ti-a facut-o invatatoarea. Ai un mare avantaj: esti psihoterapeut si stii cum sa_ti vindeci rana. Astfel de invatatori vor exista in Romania dar si in alte tari.
Sunt profesor in Romania, intr-un liceu din Bucuresti si intalnesc multi elevi raniti de invatatori si de profesori dar mai multi sunt raniti de proprii parinti si de societate.
Incerc sa-i inteleg si sa-i ajut sa-si recunoasca ranile si sa aiba grija de ele dar oare cati elevi pot face asta?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 4:35 pm
Eu nu pot crede ca o persoana straina, pe care ai cunoscut-o timp de 4 ani, 4 ore pe zi a putut sa iti influenteze viata atat de mult. Chiar daca erai in perioada de crestere si nevoia de “icoana” si “model” de urmat era absolut fireasca.
M-a surprins chiar din primele randuri cuvintele tatalui tau: “Eram foarte, foarte slaba si in drum spre scoala tata mi-a spus ” tu sa inveti carte, tu nu esti buna de lucru”.” Si cred ca el este cel care te-a invatat, inconstient, sa urasti. Pentru ca el ti-a spus pentru prima data ca nu esti buna. “Nu esti buna de lucru”, munca fizica, desigur, dar el a subliniat pentru prima data ca … “nu esti buna”.
Cred ca doamna invatatoare este doar o proiectie a nefericirii tale, dar nefericirea ta nu se datoreaza Ei, ci Lui. Poate iti este mai usor sa crezi asa, este normala negarea. Dar cel mai mult, cel mai adesea, si cel mai dureros ne ranesc persoanele apropiate. Si cel mai usor, cel mai la indemana, si cel mai incorect, este cand dam vina pe persoanele cele mai nesemnificative din viata noastra.
Eu asta cred. Dar tu stii cel mai bine.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 4:51 pm
Se admite azi in mod curent ca psihologia e stiinta. Cred insa ca, din pacate, inca prea putini dintre cei care o studiaza ajung sa aiba cu adevarat o formatie stiintifica. Nu intru in detalii care sa-mi justifice afirmatia pentru ca nu acesta e subiectul.
Totusi, faptul de a avea o formatie stiintifica autentica intr-o lume plina de ideologii, de la cele religioase si pina la cele politice, ramine crucial pentru educatia celui care vrea sa faca stiinta, pentru educatia celui care chiar vrea sa se cunoasca mai bine pe sine. Fiindca doar stiinta iti ofera revelatia dar si garantia ca mai binele tau poate fi obtinut fara a-i oculta in vreun fel pe altii –
aproape toate celelalte indeletniciri umane (sport, concursuri profesionale, politica, activitati economice si sociale diverse, religie) au nevoie de invingatori si invinsi.
Sint surprins de aceea sa descopar ca cineva activind intr-un domeniu al stiintei poate uri pe altcineva dupa atitia ani de zile, ca un om care e acasa la el cind vorbim de minte si de afectiune poate fi atit de derutat cind e vorba de propriile sentimente: stiu, psihoterapeutii insisi merg la alti psihoterapeuti pentru a se trata, intocmai cum medicii sint nevoiti sa mearga la alti medici pentru a se opera.
Totusi, intuitia mea este ca doar un om care, la maturitate fiind, da o importanta disproportionat de mare unor asemenea evenimente (din copilarie) poate gindi asa. Adica doar un om care CREDE ca a fost afectat grav la virsta aceea, de chiar acele evenimente poate uri asa. De ce se intimpla asta? Probabil tocmai datorita convingerilor sprijinite pe ceea ce el considera a fi stiinta la zi. Ei bine, credinta ca traumele din copilarie determina in mod covirsitor personalitatea maturului, chiar daca nu e o simpla credinta, este totusi una ca multe altele: pentru unii psihologi, aceasta credinta e ca o dogma sau e direct religie — iar acestia nu mai fac stiinta –, pentru altii e discutabila, analizabila, posibil neveridica.
Copilaria este foarte importanta in economia afectiva a adultului, dar nu cred ca intimplarile relativ comune din copilarie mai au o prea mare importanta daca sint rupte din context, adica daca sint gindite (complet) separat. Pot admite ca relatia cu parintii e foarte importanta, dar in acest caz mama a reactionat cit se poate de firesc: intr-adevar, notele nu sint foarte importante. De ce ajunge atunci si maturul, nu doar copilul sa pretuiasca mai mult parerea altei persoane, fie aceea chiar si invatatoarea? — si asta in pofida faptului e constient ca aprecierile ei rautacioase au avut mai degraba darul de a-l ambitiona.
Se poate sa avem de-a face cu o hipersensibilitate, iar hipersensibilitatea poate fi o calitate. Sa zicem ca in acest caz ar fi vorba de capacitatea de a remarca usor o nedreptate cit de mica. Aceasta insa e o calitate daca e folosita in slujba celorlalti: altfel, multi dintre noi putem avea convingerea ca in diverse momente ale vietii am fost nedreptatiti iar calitatea care ne face sa rezistam cu brio nu este hipersensibilitatea, nici nesimtirea, ci una cu mult mai folositoare in asemenea situatii si pe care psihologii o numesc toleranta la frustrare.
Ei bine, descoperim aici un alt motiv pentru care e bine sa ne apropiem de stiinta: fiindca o educatie stiintifica dar mai ales demersul stiintific autentic — i.e. studiul, cercetarea — antreneaza in cel mai inalt grad toleranta la frustrare.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 11:30 am
@RAM
Bine ati revenit. In acest we m-am gandit ca nu v-am mai ‘vazut’ pe forum!
Spuneti-mi cum se face ca un psihoterapeut, dupa atatia ani, poate avea asemenea rani?
Recunosc ca eu ma gasesc intr-o dilema: in fata psihologilor “altii sunt mereu de vina, tu esti minunat”, pe cand in biserica “tu esti cel care greseste, tu trebuie sa lasi de la tine si sa pleci capul”.
Poate ca religia nu place tuturor dar personal refuz sa ma cred infailibila si sa pun lumea la zid – nu ma simt de fel mai fericita daca o fac!
Totusi cum se poate sa ajungi psihoterapeut si sa nu fi facut “ordine” mai intai in viata si gandurile tale?
Chestia cu…”copilaria nefericita te marcheaza”…iarasi ma destabilizeaza si am indoieli! Cred ca daca esti o natura sensibila toate te marcheaza si ca orice neajuns te slefuieste…
Publicat la data de 26.1.2011, ora 2:39 pm
“in fata psihologilor “altii sunt mereu de vina, tu esti minunat”
Asta e un mit, d-na Cita. Un bun psiholog pune degetul pe rana si vindeca.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 10:53 pm
Ei, scuzati-ma, era o fraza ce trebuia sa fie fff concisa, nu am vrut sa supar !
Publicat la data de 26.1.2011, ora 7:56 pm
Toate cele bune si d-voastra doamna.
Ei bine, dupa ce am citit postarea de multumire a Mariei am aflat ca nu-i vorba de traume, deci nu-i vorba nici de rani sufletesti. Ci doar de memoria care nu-i da pace. Ma bucur ca e doar atit. Cred insa ca realizat si ea ca s-a inteles altceva — iar asta reiese inclusiv din reactiile cititorilor.
Cit despre cum poti ajunge terapeut fara sa fi facut ordine in propria viata, nu cred ca trebuie devenim acuma drastici. Nu stiu citi dintre contemporanii nostri au ordine in ginduri: lucrul asta nu poate fi testat in mod obiectiv in acest moment. Si-apoi nu stiu nici macar daca asta e un criteriu bun. As prefera un om care are dezordine in ginduri dar care poate face ordine in jurul sau. Si, pina la urma, stie cineva ce e ordinea si de unde vine ea?
Stiu, suna paradoxal, dar multe cercetari moderne arata ca in starea de veghe creierul este intr-o stare de dezordine mai mare decit in somn. Asa ca nu e simplu de vorbit despre lucrurile astea. Omul religios vede lucrurile simplu: ei bine, in acesta privinta lucrurile nu sint, din pacate, deloc simple.
Si-apoi ginditi-va la medici: medicii care ii vindeca pe altii de diverse boli “n-au voie” sa faca la rindul lor acele boli? Inchipuiti-va ca psihoterapeutii au limitele lor in ceea ce-i priveste iar cei buni si le recunosc fara ocolisuri: e foarte dificil sa fii obiectiv cind e vorba de propria persoana si de aceea, un psihoterapeut cu probleme se trateaza tot la un psihoterapeut, ca oricare alt om.
In fine, e-adevarat ca in situatiile dificile nu-i o solutie sa dai vina pe altii, dar poate fi la fel de contraproductiv sa dai vina mereu pe tine insuti. De fapt e contraproductiv sa-ti gindesti mereu problemele in termeni de vina: trebuie cautate cauzele unor dezechilibre sau disfunctionalitati si nu pacate.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 11:08 pm
Cred ca aveti dreptate.
).
Eu am acest obicei: imi caut vina pt orice nu merge!
Nu stiu cat e de productiv, cat nu…dar banuiesc ca tine de caracterul meu sau de te miri ce “traume din copilarie” (ca sa fiu in acord cu psihologii
E drept ca fiecare are demonii lui! Viata asta nu e deloc usoara!
O seara buna si m-a bucurat sa va citesc!
Publicat la data de 27.1.2011, ora 4:39 pm
Placerea e a mea.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 5:04 pm
Eu mă consideram păguboasă, dar pe lângă alţii văd că am avut noroc.
Am trecut prin şcoală ca gâsca prin apă, mi se părea un rău inevitabil de care e de preferat să faci abstracţie, învăţam că aveam părinţi vigilenţi şi eram mulţumită când scăpam fără foi rupte din caiet şi scandal.
Aşa că niciodată nu le-am suferit adânc la subiecte gen premii şi coroniţe.
Dar mă gândesc la părinţii care se zolesc şi bagă cadouri la greu pentru umflarea artificală a notelor odraslelor: ce obţin????
Îmi aduc aminte cum – tot în scopul ăsta – maică-mea îmi făcea planşele la desen. Şi cum mă scutiseră de sport ca să nu-mi afecteze media.
Dar, ca să fiu cinstită, doar după ce mi-am rupt mâna.
Aveam o isterică la sport … Ţipa şi ţipa şi ţipa. Cum eu eram cea mai împiedicată şi mai antitalent orele de sport ajunseseră mai naşpa ca alea de mate. Şi insista să tragă de noi până la epuizare de parcă ne pregătea pentru apărarea patriei. Sau pentru războiul din Irak.
La ceva scară orizontală pe care trebuia să o parcurgem agăţaţi în mâini după câteva ture o parte din noi cedaseră şi zăceam spunând că nu mai putem. “E, pe naiba, puteţi” a fost de părere profa.
Atunci am căzut: în parte pentru că mă dureau muşchii şi cu greu mai reuşeam să mă ţin, în parte pentru că am considerat că era preferabilă durerea unei căzături decât chinul din restul orei.
Am reluat sportul la liceu unde dădusem peste un prof normal care nu insista să bage în noi antrenament de puşcaşi marini: la început fugeam şi făceam exerciţii, dar în ritm normal, iar la sfârşitul orei eram lăsaţi la fotbal, baschet, aparate.
N-am rămas cu amintiri prea tandre din generală, dar prima fază cu adevărat naşpa am păţit-o în liceu.
Proful avea oareşice rivalităţi profesionale şi uri proprii vizavi de taică-meu, aşa că – pe când ieşisem la tablă benevol la un exerciţiu pe care-l ştiam ca pe apă – a reuşit să mă trimită în bancă cu patru, primul patru din viaţa mea.
Eram buimacă şi nu-mi venea să cred, dar m-am bucurat mult că au venit colegii la mine în pauză şi m-au consolat zicându-mi “e măgar / cretin / bolund / ce avea cu tine?”
Cei care-mi ştiau situaţia stresantă de acasă s-au oferit să vină să depună mărturie în faţa alor mei că nu am fost de vină şi că ăla a fost rău-intenţionat.
Până la urmă lucrurile s-au calmat, nenea ăla nu a recidivat, am auzit că l-a atenţionat finuţ directorul că la un liceu de prestigiu nu-ţi rezolvi hârile personale.
I-am purtat multă vreme însă ură profului respectiv. Şi acum i-aş face o fază nasoală dacă aş putea.
Dar mă gândesc că pe de o parte incidentul mi-a fost util, liceul e vârsta potrivită ca să te lămureşti că oamenii sunt naşpa.
Am avut alte două faze asemănătoare în facultate şi mai degrabă m-am distrat, decât să mă enervez.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 5:17 pm
Nu inteleg de ce atatia comentatori ii reproseaza autoarei ca n-a scapat nici acum de apasarea amintirilor din scoala primara si ca ar trebui sa se maturizeze si sa uite. Unde scrie aici ca asta e cea mai mare drama a vietii ei? Aceasta e tema articolului si despre asta scrie, nu se apuca sa-si povesteasca toata viata si sa-si ierarhizeze dramele pe capitole, sau sa ceara sfaturi cum ar face sa treaca de problema asta, care nu i-ar da pace noaptea si ar fi unica din viata ei.
Dimpotriva, ceea ce imi sare mie in ochi cel mai tare e dorul de casa si de copilarie. Daca n-ar fi fost asta, nici amintirile cu colegii privilegiati si felul cum a invatat sa citeasca n-ar mai fi asa de intense; ele sunt o altfel de exprimare a faptului ca ar dori sa fie acasa, asa cum sunt fostii ei colegi pe care si atunci, si acum ii invidiaza intr-una si aceeasi logica, o logica deloc de condamnat sau de reprimat, cum se grabesc sa-i recomande toti comentatorii care sar sa-i dea in cap ca in “aici in tara n-avem nicio speranta ca lucrurile sa se indrepte”. Maria, de fapt de ce nu te intorci, daca ti-e dor de casa? Cu calificarea si experienta ta de acolo, crezi ca n-ai putea sa-ti practici si aici profesia cu succes?
Publicat la data de 25.1.2011, ora 5:30 pm
nu te mai supara nu merita efortul;lectia pentru invatatoare e 90 % inutila
Publicat la data de 25.1.2011, ora 5:37 pm
asta e ceea ce ne invatau de mici: sa fim invidiosi pe cei care sunt locul 1, chiar daca acel loc 1 de multe ori era nemeritat! Eu imi aduc aminte doua lucruri esentiale din clasele 1-4: odata cand a iesi invatatoarea din clasa, am zis unui coleg ceva (nu de rau) si ea care era la usa cand a intrat mi-a zis ca am nota 2 la purtare (un soc pentru mine si pana la sf anului scolar zi de zi ma rugam in gand sa nu imi treaca nota 2 in carnet) si imi mai aduc aminte ca in clasa 1 am luat mentiune iar mama mea in loc sa ma felicite (meritam oare?) m-a certat.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 6:06 pm
M-am regasit in povestea asta. Si imi aduc aminte bine de momentele acelea neplacute cu tovarasa. Si nu mi-am dat seama ca m-au afectatdecit atunci cind am citit aceasta poveste. Am doua scurte amintiri:
Una s-a intimplat intr-o zi de 8 Martie cam prin ’82 cind ea a intrat in clasa si o parte din noi s-au repezit sa ii dea flori sau si cite un mic cadou iar ea a facut un semn sa ne intoarcem la locdupa care a spus: ..Asteptati in banci trec eu pe la fiecare! Au urmat momente grele in clipa aceea pentru o parte din copii si ma refer la cei care nu au avut din diferite motive flori sau acea atentie
A doua poveste ca am urit mereu limba franceza, totul a plecat de la o intrebare daca cineva stie ceva intr-o limba straina…eram in clasa a patra si mama mea deja incepuse sa ma invete cite ceva in franceza. Imi amintesc ca ma invatase imnul Frantei (La Marseillaise) bineinteles ca m-am ridicat in picioare si l-am cintat….la sfirsit am vazut uimirea colegilor placut surprinsi dar reactia tovarasei a fost….Total gresit!!! Si din acel moment nu am indragit deloc limba franceza cu toate ca mi-ar fi placut sa stiu mai mult. Dar ce stiu cu adevarat este ca eu si acum dupa 25 de ani stiu imnul Frantei si il stiu CORECT ca si atunci in clasa.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 6:33 pm
numai invatatori n-au fost personaje ca acelea din compunere.
culmea ca in 8 ani facuti de mine la tara spertarii nu erau majoritari.
la oras insa 3 sferturi din profsori era spertari.
tot cam 3/4 din materii au devenit odioase chiar unor elevi execeptionali.
s-au distrus vocatii.
s-au deschis bulevardele imposturii.
iar autoarea sa scrie mai multe despre bunicul sau.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 6:38 pm
o intamplare recenta…la o scoala muuult laudata. Fetita mea, clasa a 3-a. O duc in fiecare dimineata la scoala, ajungem in clasa cam pe la 8 fara 15, avem timp sa ne luam la revedere, sa se schimbe…
Parea sa fie o dimineata ca oricare alta…am intrat cu ea de mana in clasa si “doamna” invatatoare era deja la tabla scria ceva…Am ramas amandoua descumpanite… Incet cat am putut, ii dadeam ghiozdanul ( uriaaaaaaaaas) din spate si incercam s-o linistesc ca n-o s-o certe doamna… Dar “doamna” s-a si repezit s-o certe de fata cu mine si cu toata clasa ca intarziase!!! Sincer, nu-mi mai aduc aminte ce spunea, eram terifiata, copilul speriat si cu lacrimi in ochi. Descumpanita si simtindu-ma foarte prost, pe moment nu am stiut ce sa fac decat sa ies din clasa lasandu-mi copilul plangand… Primul lucru: m-am uitat la ceas: era 8 fata 10. Era stricat?, primul gand…Dar, atunci am mai vazut si alti copii venind. Nedumerita, am dat din umeri si am plecat. Chiar nu intelegeam, pe drum pana la serviciu imi rasunau in urechi cuvintele ei ca niste bice si nu-mi disparea imaginea panicata a fetitei mele din minte… Aveam sa aflu la pranz ce se intamplase: se mutase inceperea cursurilor de la 8 fara 15. Asa se anuntase la radio! La radio! Eu nu-l ascultasem…
“Doamna” are cu 10 ani de scoala mai putin ca mine si, cel putin asa stiu, copilul meu nu i-a facut probleme niciodata, e premianta clasei, fara mari ifose si efort. Si mai stiu ca, sin cand in cand, fetita ii duce flori, ca s-o vada pe “doamna” zambind…Atat.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:54 pm
[...] Niciodata nu am auzit la radio la ce ora incep cursurile , mai bine spuneai ca ceasurile tuturor celorlalti erau stricate ! Ca a mai fost unul care jura ca toti ceilalti conduc pe contrasens ……
[Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]
Publicat la data de 26.1.2011, ora 3:58 am
FOARTE rau ai facut ca nu i-ai zis vreo doua tupeistei aleia.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 11:06 am
Nu-mi vine sa cred: ai lasat-o in clasa pe fetita ca sa-si ia toate reprosurile cand tu ai dus-o la scoala si deci tu erai responsabila pentru ora la care ajunge!!! Tu trebuia sa-i ceri scuze si/sau explicatii profesoarei! Tu trebuia sa te asiguri ca nu iti traumatizeaza copilul prin comportamentul neadecvat!
Publicat la data de 27.1.2011, ora 7:06 pm
Cred ca maturam pe jos cu ea, acolo in fata clasei.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 6:54 pm
interesante comentarii! se vede cat rau fac multi dintre acesti dascali lipsiti de fler pedagogic, in cel mai bun caz.
desi am avut partea mea de experiente neplacute in scoala cu dascalii eu nu am ramas cu traume din scoala, in schimb am o situatie similara cu baietelul meu de opt ani care e foarte sensibil la critica si pe care o invatatoare foarte exigenta il terorizeaza. as vrea sa il ajut dar ma simt neputincios in fata acestui sistem bazat pe frica de dascal, reguli absurde si teme cu toptanul.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 7:08 pm
cauta alta invatatoare.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 7:16 pm
Felicitari autoarei ptr articol, cu invatatoarea mea am luat premiul al III-lea doar in clasa intai, apoi ceva nu i-a mai placut la mine si era clar ca nu eram printre favoritii ei, dar am avut sansa ca ptr mine nu era asa de important si mai tarziu am avut probleme cu anumiti profesori, abia in ultimii doi ani de liceu nu am mai avut, dar nu despre asta am vrut sa scriu.
Despre cei care cred ca nu are importanta aceste lucruri vreau sa spun un caz pe care il cunosc, unul din prietenii mei avand baiatul prin clasa a III, a vrut sa-l duca intr-o zi la scoala iar copilul a inceput sa planga spunind ca au intarziat. Intrigat a aflat ca invatatoarea ii pedepsea daca nu veneau cu 1/2 ora inainte in clasa, sa stea fiecare in banca lui si sa scrie. Nu a dat importanta decat cand a inceput sa-i cada parul copilului din cap si atunci au realizat cu ce fel de invatatoare aveau de-a face. Epilogul nu este cu happy-end, copilul lui are acum putin peste 20 de ani, dar deja dupa 16 ani a inceput sa aiba depresii, sa fie internat in spitale si nici acum nu se poate intretine singur desi intre timp au emigrat in Canada si acolo au toate conditiile, din cate am inteles au aplicat ptr ajutor social ptr el si il tin acasa sub supraveghere.
Norocosii au fost cei care au avut pe cineva, un bunic sau parinti intelegatori caci altfel cu astfel de invatatori, D-zeu cu mila.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 7:19 pm
Din comentarii e cat se poate de evident ca toti avem amintiri placute sau nu, dar le avem bine intiparite.
Va scriu si eu o intamplare de acum vreo 36 de ani.. Aveam o ora de muzica, in clasa a V-a. Porfesoara ne spusese in ora precedenta sa aducem cartile ca de nu, va primi nota 4. Vine profesoara controleaza cartile, o colega nu o are, dar izbucneste in plans si spune ca ea a avut cartea, dar i-a disparut in pauza de pe masa. Ma intrebam daca profeosara o va crede sau nu (nici noi nu stiam care e adevarul, iar colega era una chiar slaba la invatatura). Colega ii mai spune profesoarei ca avea scris numele pe carte. Urmeaza un control la sange, nici o carte din clasa nu avea numele scris. Si totusi unei alte colege ii lipsea prima pagina. Ii cauta profesoara pagina lipsa in banca , ii rascoleste ghiozdanul, cauta si in cosul de gunoi… nimic. Si deodata profesoara observa ca eleva are “ficatul” cam mare – o duce dupa catedra (sa nu vedem noi), ii ridica rochita, ii baga mana in dreptul ficatului si ii scoate foaia facuta mototol cu numele celeilalte. M-a impresionat teribil profesoara care a vrut sa afle ADEVARUL inainte de a lua masuri. Azi in schimb aparenta pare sa conteze si sa domine totul…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 7:30 pm
Dragilor,despre ce scoli vorbiti?Bani,cadouri,etc-SF-uri as zice.Si eu lucrez in invatamant-la un colegiu tehnic de 10 ani(sunt inginer de profesie),dar n-am vazut asa ceva niciodata.Cate o floare,de 8 martie sau la sfarsit de an scolar,da;”Din partea clasei” si atat.Ce-i drept mi-am avertizat intotdeauna elevii ca astept de la ei sa fie prezenti la ore,sa se comporte civilizat cu absolut toata lumea si,evident,sa munceasca,in nici un caz nu astept mita de nici un fel;cel mai dificil este la evaluare cand trebuie bine cantarit efortul fiecaruia;si,important,nu exista abonati numai la note mici sau numai la note mari;sunt convinsa ca elevii apreciaza asta.Si au incredere in mine,altfel n-ar veni sa se confeseze,sa ceara sfaturi in diverse probleme de-ale lor.Pentru mine asta e un semn ca am ajuns la inima lor si cred ca stiti cat de greu este de lucrat zilnic cu adolescenti care au mii de probleme;mai ales ca multi sunt singuri aici in tara,cu parinti plecati aiurea sa munceasca in tari straine.Dupa ce termina liceul ,multi ma cauta,discutamsi,intotdeauna,imi multumesc pentru tot ce le-am oferit.
In fiecare ciclu de invatamant am avut si eu probleme cu cate un cadru didactic,dar mereu a fost si cate unul care m-a ajutat sa trec peste,care mi-a demonstrat ca nu toti profesorii sunt la fel,ca,de fapt cei in cauza nu ar merita sa lucreze in scoli.Copil fiind,ramai marcat de rautatile invatatoarei sau a unui profesor.In scoala generala primeam nota 5 la muzica pentru ca eram afona,munceam nebuneste la teorie muzicala ca sa dreg acea nota;si singura mea medie de 7 sau 8 era la muzica.In liceu am facut muzica cu o profesoara foarte severa dar extrem de corecta si pentru prima data in viata am avut media 10 la muzica; desi eram tot afona profesoara a trecut peste asta si a apreciat cunostintele de teorie si felul in care recunosteam orice tema la orele de auditii muzicale.Dar sa revin la invatatoarea cu care faceam muzica in gimnaziu(o scoala dintr-un sat oarecare din Moldova);avusese ea un mic conflict cu tatal meu si se razbuna.Avea si o fiica de varsta mea.Peste ani,studenta fiind,fiica ei m-a invitat intr-o duminica la ei acasa(intre timp se mutasera in Iasi-erau pensionari)Cu ultimii mei bani de stdent sarac(si pe timpul comunistilor erau saraci)am cumparat un buchet de crizanteme superbe si m-am dus in vizita.Lasasem la o parte orice retinere,voiam sa uit ce fusese in copilarie.Dezamagirea a fost crunta.La vederea florilor,”doamna invatatoare” a strambat din nas,le-a insfacat,le-a aruncat cu scarba pe un fotoliu si a comentat:”Astea-s flori de mort”M-am simtit ca un nimic.Am cerut scuze pentru deranj si am plecat cu ochii in lacrimi.M-a durut mult mai mult decat toate notele de 5 pe care mi le-a dat de-a lungul anilor.Era o zi de toamna luminoasa si blanda,iar sufletul imi era ca o piatra de moara.Am realizat atunci ca ea era persoana cu suflet mic;eu nu aveam ce sa-mi reprosez.Nu ne-am mai vazut niciodata.Intre timp a parasit aceasta lume.Dumnezeu sa o odihneasca acolo unde este si sa o ierte pentru toate sufletele de copil pe care le-a ranit in “cariera”ei.Eu am iertat-o de mult.Dar nu am uitat.De aceea,cand sunt in fata elevilor mei,am grija in primul rand de sufletele lor fragile.Si in fiecare zi ma rog lui Dumnezeu sa reusesc.
Publicat la data de 26.1.2011, ora 8:01 am
Hm. Mi s-ar fi parut mai corect sa fim noi lasati sa vedem cum arata sufletul invatatoarei: din relatare ar fi reiesit destul de clar lucrul asta si nu mai trebuia subliniat in vreun fel.
Pe de alta parte, credinta nu e un concurs tematic gen cine are sufletul mai mare. In final, desi ni se spune ca invatatoarea ar fi fost iertata, intreaga ei cariera e pusa intre ghilimele: ce ar trebui sa intelegem de aici?
Publicat la data de 26.1.2011, ora 8:22 am
La liceu Profa de chimie primea cele mai multe martisoare.
Si de fiecare data remarca – s-a dus vestea printre elevii mei
cat demult iubesc cainii – si uite ca si anul acesta am primit zeci de martisoare cu catei.
Ea zambea – noi zambeam – ba chiar radeam incantati.
Nimeni, niciodata nu s-a indurat sa-i destainuie ca era poreclita ”Cățeaua”.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 7:36 pm
Va multumesc pentru aprecieri si pentru critica. Va multumesc ca v-ati facut timp sa cititi articolul meu. Nu ma consider traumatizata nu sunt nici trista pur si simplu nu am putut uita acest episod al copilariei mele. Maria
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:21 pm
Gandindu-ma azi la invatatoare, mi-am amintit cat de violenta era, nu numai cu mine, ci cu majoritatea elevilor ei. Pe unii ii batea foarte des, pe altii mai putin, iar pe preferati i-a lovit cred ca o singua data in toti cei 4 ani. Motivul era ca nu invatam sau greseam temele ori la tabla. Niciodata ca eram obraznici, nu indraznea nimeni sa faca galagie.
Odata am primit niste palme peste fata pe cand ne invata sa dansam un dans popular. Ea a crezut ca am gresit pasii, s-a oprit cand i-a spus lautarul ca nu am gresit, ca de fapt am facut bine.
In acea perioada, dupa ’90, mie mi se pareau normale aceste pedepse corporale, pentru ca la mine pe scara se tot auzeau povesti despre vecini pedepsiti in acest fel, si eu nu faceam exceptie. Nu numai povesti, ci chiar se auzeau strigatele ori se mai vedea cate-o urma de curea. In contextul asta, cand educatia si corectarea prin violenta era o normalitate, comportamentul invatatorilor era aprobat de parintii nostri, pentru ca si eu apelau la aceasta metoda cu o foarte mare usurinta.
Nu am inteles niciodata de ce era necesar sa aducem adeverinta de venit a parintilor. Pentru ce erau necesare? De ce era necesar sa se stie cat castiga mama si tata sau ce meserie au. Un coleg a fost atat de umilit, in sensul ca i-a atras atentia ca ar trebui sa invete poezia pentru ca mama lui e vanzatoare de bilete loto si tatal un alcoolic, si se descurca foarte greu. De ce trebuia sa stim noi, colegii lui, despre asta? Ca sa-l umilim in pauza? Mie mi-a fost mila de el, ca era pus in situatia asta.
Acum, sper ca nu se mai intampla asa ceva. Oricum, daca unul din baietii mei ar fi batut la scoala de un profesor, nu stiu de ce as putea fi in stare si pana unde as putea merge. As transforma momentul intr-o razbunare personala.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:44 pm
Da, stiu. Si nu, cateodata sa vii sa repari e insuficient, urmele lasate sunt adanci si nu mai trec dupa ce ai cunoscut astfel de nedreptati ca si copil. Unele firi se “vindeca” oarecum de la sine, dar aceasta nu e o regula.
Eu am avut rezultate foarte bune in scoala, si am invatat sa inghit in sec si sa stiu ca nu conteaza. Nu primeam cateodata nici macar o vorba buna, vedeam cum trec plase din mana unor parinti catre invataoare si cum copii lor sunt intelesi si mangaiati, se simt ca acasa. Nu puteam decat sa lupt si mai tare ca sa atrag o simpatie similara cu ce aveam la dispozitie: mintea mea. Nu am stiut ce inseamna sa simti o caldura ca cea din partea unui parinte, ce zic eu caldura, macar un sentiment de corectitudine.
Mai tarziu nu am mai luptat. Mi s-a spus din aceleasi surse “branza buna in burduf de caine”. Cat timp eram buna de aratat pe la inspectii si aduceam rezultate, isi mai aduceau aminte de mine din cand in cand. Apoi, imi faceau morala…
Ce e mai rau e ca acum vad ca e si mai rau. Am un copil si nu vreau sa ma duc cu banii sau cu plasa.
Ce credeti ca se intampla?
Spre deosebire de mine, el are o familie care e mai atenta ce se intampla, care il incurajeaza. Ai mei erau enervati daca li se aduceau critici de la scoala si ma certau pe mine, far asa puna intrebari.
Dar chiar si asa, simt ca nu pot schimba nimic, sistemul e si mai rece, comercial si cinic, gata sa calce sub tavalug pe oricine socoteste o persoana mai mult sau mai putin limitata ca “merita”.
Nu e bine. Nu e uman. Asta creeaza oameni tristi, nefericiti, incapabili de performanta.Si asta…alaturi de altele.
Noi acum cautam o asociatie de aparare a drepturilor omului (dreptul la educatie) care sa consilieze si cazuri individuale si sa ne sprijine. Inca nu am gasit una care sa ne raspunda in Romania. Nu intru in detalii, dar avem mare nevoie…
Publicat la data de 26.1.2011, ora 1:41 pm
Incercati sa luati legatura cu d-l profesor Florin Colceag.
http://www.irsca.ro/
http://giftededu.org/
http://www.supradotati.ro/echipa.php
Publicat la data de 27.1.2011, ora 9:16 pm
Atata vreme cat intra in sistemul de invatamant persoane care nu stiu nici macar sa se exprime, verbal si in scris, corect romaneste, nu ma mira ca sistemul merge prost. De la cel mai de sus nivel pana la executanti…
Publicat la data de 25.1.2011, ora 8:44 pm
Am citit dar nu-nteleg!
Sa stii ca intotdeauna criticile m-au facut sa fiu mai bun! La noi in clasa 1-a 20 de copii au luat premiul cu coronita, si tot asa pana intr-a patra , degeaba incercam sa ii spun doamnei ca problemele de mate cu vagoanele facute de toti ceilalti aveau alte raspunsuri … Una dintre premiantele preferate de doamna , s-a maritat printr-a saptea si nu mai stiu nimic de ea , vreo 4-5 premianti , care in 5-8 erau repetenti ( nu chiar , doar corigente pe toamna) au intrat in politie imediat dupa 90 , ca numai profesionala a fost de capul lor …
In rest , am capatat agresivitate fata de unele carti pe care le recomanda doamna , eu citeam inca povesti si ea voia sa citesc Print si cersetor ….si nu am citit-o niciodata ….
Pana la urma mama ta avea dreptate , notele nu conteaza , nu contau , ca acuma conteaza , du-te acum sa vezi cum se dau notele in satul tau si o sa te crucesti , popa , politaiul si alte beizadele , sunt abonate la 10 , celelalte , dupa buget … iar de merit nici nu mai vorbim , daca stiu literele pot merge la liceu …
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:34 pm
Am citit doar articolul, nu si comentariile. Am ochii plini de lacrimi. Lucrez intr- scoala particulara din Craiova si imi doresc ca, dupa 30 de ani, copiii nostri (carora noi, o mana de femei cu inima mare, incercam sa le oferim ceea ce am fi dorit sa oferim copiilor nostri – pe care, din nefericire, nu-i avem), atunci cand va veni momentul sa scrie ceva despre oamenii care le-au marcat inceputul vietii lor ca scolari, sa nu lase foaia goala.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:34 pm
Maria, da-mi te rog o adresa de mail unde te pot contacta. Caut un psihoterapeut in Germania care sa vorbeasca romaneste. Iti multumesc anticipat.
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:46 pm
superb!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 10:59 pm
Si eu am trecut pe-acolo! Pe vremea cand eram in clasele primare (anii ’60) singurul criteriu de selectie (citeste apreciere) era functia si statutul parintilor. Cum ai mei erau simpli muncitori, cum se zicea pe vremea aceea “cu doua clase mai mult ca trenul” am simtit din plin “iubirea” dnei invatatoare. Numai ca, tot in clasa I, a venit o profesoara, frantuzoaica sadea, sa faca selecrtie pentru lectii de franceza in particular. Dna invatatoare a recomandat imediat “elita” clasei. Frantuzoaica nu s-a lasat si a testat – in felul ei – aptitudinile noastre. Si am fost primita in “elita”; mai mult, pentru ca in primul an faceam lectiile in grup, am fost constant apreciata. In contra-balanta la scoala eram vesnic criticata…
Dar, din “elita” dnei invatatoare, niciuna din “fetele ei” nu a mers prea departe cu franceza; eu am studiat cu aceeasi frantuzoaica pana am terminat liceul, am facut cu ea si engleza, am incercat si ceva germana…Dar gustul amar, asa cum spune si corespondenta dv., a ramas totusi! Mare pacat! chiar si acum dupa atata amar de ani!!!!!!!!
Publicat la data de 25.1.2011, ora 11:18 pm
Asta ai invatat, pentru ca asta ti-ai dorit sa-nveti. draga (mai nou devenita) “compunatoare”!. Simplul fapt de-a ne relata despre “experienta” dumitale , precum si modul in care o “executi”, denota mai degaraba un soi de indiferenta(?) vis-a-vis de tine din partea parintilor, nicidecum a Doamnei (Tovarasei) invatatoare… In opinia mea, ar trebui, sa-ti incerci asa-zisul “talent” postand in alte locatii decat SM
Publicat la data de 26.1.2011, ora 6:17 pm
Daca tu atata ai inteles din acest articol-ca vrea sa-si “execute” invatatoarea, atunci tu ai inteles foarte putin. Dar de ce esti atata de revoltata? Te regasesti si tu in acea invatatoare?
Publicat la data de 26.1.2011, ora 1:58 am
Eu am avut invatatoare o unguroaica. Ne’a fost la toti copiii ca o mama.
De fapt, toti dascalii pe care i’am avut au fost oameni deosebiti din clasa I pana in ’84 cand am terminat liceul…
Publicat la data de 26.1.2011, ora 3:12 am
Publicat la data de 26.1.2011, ora 11:14 pm
despre increderea in sine si cum poate fi ea distrusa de profesori.
Da, poate fi, destul de usor, mai ales daca parintii NU i-au insuflat suficienta incredere in sine.
In ceea ce ma priveste nu am trecut prin nimic similar, si stiu sigur ca orice incercare a vreunui profesor de a ma vorbi de rau in fata parintilor mei a dus la o riposta destul de categorica din fata acestora ( evident, nu veneau toti profesorii sa se planga – erau vreo 2 babaciuni care nu aveau ce face).
Nici nu i-am urat, nici nu i-am iubit .
cu cateva exceptii.
Un profesor de logica a incercat sa ma ia peste picior la examenul de admitere in licei ( veneam de la o scoala de la tara si a tinut sa faca o aluzie cum ca eu nu prea as avea ce cauta acolo- am intrat pe locul 13, si era un liceu bun). Nu m-a intimidat, dar am strans din dinti si mi-am zis ca o sa le-arat eu lor.
cu resentimente nu am ramas- doar ca impresia mea gendrala despre “dascalii’ patriei, in general, nu e dintre cele mai bune ( siu ca o sa-mi sara multa lume in cap). Dar asta nu m-a impiedicat sa studiez si singura ce mi-a trebuit.
( Exceptii bune- 3 profesoare, de romana, franceza, engleza, in stadii diferite a educatiei mele- trei femei nemaipomenite, toate 3 au avut o influenta mare asupra profesiei mele actuale si dezvoltarii mele in general).
Revenind la partea cu increderea- de ce nu prea reuseau profii sa ma intimideze- pentru ca aveam suficient de multa increderea in mine, insuflata de ai mei, care m-au invatat sa ma evaluez si singura (evident, proportional cu varsta), sa stiu ce siu si ce nu stiu, si sa nu ma autoevaluez avand ca termn de referinta (doar) evaluarea altora.
Ideea fiind- inainte sa dam vina exclusiv pe pofesori, ar trebui sa ne uitam putin si la noi, sa vedem cat de mult comunicam cu copilul, cat de mult ii spunem ca il apreciem si il iubim, cat de multa incredere in sine il invatam sa aiba.
ok, am deviat un pic de la subiect..
Publicat la data de 27.1.2011, ora 8:05 pm
Felicitari Maria. Aricolul tau este foarte bun. L-am foward-at aici in Canada la mai multi prieteni Romani. Si ei au fost de parere ca articolul este bun. Si noi am avut experiente din acestea cu invataori si diriginti comunisti. Pentru mine tu esti cea care are coronita de albastrele pe cap asa cum iti doreai. Felicitari inca o data.
Publicat la data de 28.1.2011, ora 12:01 pm
Va multumesc tuturor. Maria cu drag
Publicat la data de 2.2.2011, ora 11:04 am
Majoritatea dintre voi…. ati avut invatatori …eu cred ca ingrozitori…
Eu ….eu…eu am avut doua invatatoare exceptionale…in primi 2 ani de scoala am invatat sa scriu sa citesc cu o invatatoare minunata care acum imi e profesoara de romana si care mereu ma sustinut si ma dus pe la olimpiade si a fost mandra de mine si de cateva colege de la mine din clasa. In clasa a3a si a4a am avut o alta invatatoare care a fost foarte atasata, era blanda, cumsecade. La serbari venea cu idei noi, cu tot felu de dansuri, cu poezi. cand am aflat ca v-a pleca din scoala mi-au dat lacrimile . La sfarsit de an scolar nea pus sa facem cate o compunere de adio ..eu nu am scris prea mult…… nu-mi venea in minte nimic….dar acum 1000 de compuneri daca mar pune sa fac atatea as facea………Mi-au fost doua invatatoare minunate….. daca ar fi asa toate invatatori si invatatoarele……. Eu am avut primi ani de scoala minunati!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Imi este dor de doamna invatzatoare dar stiu ca ea v-a ramane in inima si sufletul meu ca ce-a mai buna invatzatoare pt ca datorita ei stiu acum sa scriu si sa citesc foarte bine, sa socotesc, sa fac compuneri, sa invat bine, sa pot sa ma descurc in viatza…………
Publicat la data de 2.2.2011, ora 11:35 am
Of Adelyna!
Doamnele invatatoare si maiales doamna profesoara de romana nu ar fi mandre de tine citind acest comentariu.
Cel mai mare omagiu pe care l-ai fi putut aduce celor doi dascali ar fi fost sa dovedesti faptul ca invataturile lor s-au prins de tine. Sper ca excelezi la alte materii. In materie de gramatica, cel putin, prestatia este execrabila. Mai bine nu pomeneai de olimpiade.
Publicat la data de 18.2.2011, ora 1:44 am
Sunt multe de spus,
Am sa incerc sa rezum insa, alaturandu-mi suferinta proprie de cea a autoarei.
Spre deosebire de ea, problema mea in scoala primara si nu numai, a fost faptul ca eram scos din competitie de scaderea notei la purtare. Motivele, copilarii – ce putea face asa de grav un copil de scoala primara ?
Totusi, implicatia a fost pe termen lung, dramatica. Am pierdut dorinta de a concura cu cineva, fiindca, imi spuneam, tot voi avea nota scazuta la purtare. Eram in permanenta obsedat ca orice efort depus, va fi aruncat la cosul de gunoi printr-o simpla scadere a notei la purtare.
Se poate compara situatia cu cea a unui participant la olimpiada, care e descalificat fiindca a consumat nurofen (precum olimpica noastra Andreea Rducan).
Imi amintesc faptul ca in 8 ani de scoala generala, am luat premiu de trei ori, ultima data, cu derogare, datorita interventiei ferme a directorului de scoala, care a ordonat pur si simplu includerea mea la premianti, chiar cu nota scazuta la purtare. Un act reparatoriu tarziu, facut chiar de sotul invatatoarei care in clasa a-1-a, m-a scos din randul premiantilor, din considerentele deja amintite.
Partea buna a lucrurilor este ca pierzand dorinta de competitie, nu ma atasez prea puternic de ceea ce curent numim idealuri, fiindca evit sa-mi construiesc idealuri. Adopt mai degraba postura de luptator singuratic pentru supravietuire, decat sa intru in lupta cu diversi pentru ocuparea mai stiu eu carui post.
Prefer intotdeauna intr-o structura organizatorica pozitii mai degraba nestandard, fara subordonati, unde sa raportez direct unui sef cat mai sus plasat in schema generala. Detest sa conduc, si de asemeni sa fiu condus. Prefer subordonarea formala intr-o pozitie izolata de restul schemei generale.
Acest comportament mi-a adus si satisfactii. Joburile pe care le-am avut, tinandu-ma departe de tumultul dezgustator al junglei din orice institutie, mi-a dat posibilitatea sa am mintea limpede, neintunecata de compromisuri pe care trebuie sa le faci ca sa-ti pastrezi sau sa accezi la un scaun inalt. De asemenea, am avut timp si forta sa ma instruiesc peste limita necesara, iar acum, tarzie razbunare, sunt cu mult deasupra a mai mult de trei sferturi din premiantii de altadata.
De ceva ani lucrez in strainatate, unde cel mai important lucru intr-o firma multinationala este sa supravietuiesti, fiindca avansarile sunt mai degraba o exceptie decat o regula.
Una peste alta, felul de a fi de tipul ‘’ce-am avut si ce-am pierdut’’, ma face sa trec mult mai usor peste escuri.
Ar trebui sa-i multumesc, insa nu vreau. S-ar simti prea bine. In fond, a vrut sau nu, prin ce a facut, mi-a facut la vremea respevtiva rau. Chiar daca sincer, mai mult au suferit parintii mei decat eu.
Publicat la data de 14.3.2011, ora 2:38 pm
foarte super
Publicat la data de 17.5.2011, ora 3:00 am
De la inceput tin sa precizez faptul ca sunt invatator cu aproape 39 ani de invatamant , prin mainile caruia au trecut in jur de zece generatii de elevi , care au meserii diverse si cu care, cu mici exceptii ,ma mandresc ! Am ajuns pe acest site intamplator , cautand niste materiale pentru scoala , mereu sa aduc ceva nou ,c-asa suntem noi ,invatatorii , facem foarte multa munca suplimentara care nu se vede ,cautam idei noi cu care sa trezim interesul elevilor ! Am intrat in invatamant cu un salariu de 1075 lei si dupa 39 de ani si gr.I am 1300 LEI !!?Poate dormim 3-4 ore pe noapte pentru un salariu de mizerie ! Nu am putut sa ma abtin vazand jignirile ,epitetele ,umilintele care ni se aduc tocmai de cei care ar trebui sa fie alaturi de noi ,sa ne sprijine ,sa colaboreze ,respectiv parintii ,elevii sau fostii elevi ! Multi spun : “Voi munciti patru -cinci ore pe zi si vreti bani multi !” Am facut in decursul timpului toate corvezile societatii ,munca patriotica , munca artistica ,activitate culturala ,recensamintele populatiei ,animalelor ,comisii de votare ,practica agricola ,Cantarea Romaniei , Daciada ,colectari de hartie, borcane ,plante medicinale etc.,pe vremea comunismului ! Acum in capitalism facem dosare cu manuale ,rechizite , burse de merit ,sociale ,alocatii ,cu elevii ai caror parinti sunt plecati in strainatate ,fel de fel de situatii si tabele ,concursuri ,olimpiade ,serbari ,spectacole ,vizite , excursii etc.Nu fug invatatorii ,profesorii de responsabilitate ,cum au spus unii in comentariile lor ,dar ii veti gasi mai mult pe didactic .ro sau edu.ro ! De asemenea vreau sa spun ca m-as fi asteptat la o asemenea apreciere la adresa invatatorilor din partea oricui , dar nici intr-un caz din partea unuia care-i psihoterapeut si modeleaza la randul-i suflete !?Nu stiu ce varsta ai Maria, dar ma faci sa pun sub semnul intrebarii gradul de pregatire in special in domeniul tau si in general in alte domenii care au legatura cu acesta si sa-ti spun cu scuzele de rigoare ca ai multe de invatat ! Eu m-as fi asteptat la tine ,sa dovedesti maturitate si profunzime in gandire si nu superficialitate si subiectivism !Sa nu uiti ca ti-a sters mucii de la nas , ti-a suportat toate mofturile si talentele ,egoismul, invidia , pe care nici acum n-ai reusit sa le elimini ! Ai vazut mereu gunoiul din ochiul colegilor si n-ai vazut barna din ochiul tau ! [...] .Iti recomand poezia scrisa de N.Labis “Daca toate acestea fi-vor invatate “care dovedeste mai mare maturitate in gandire la 16 ani cand a scris poezia ,ca tine la varsta pe care o ai ! O alta poezie de cl.a III-a ce ti-o recomand atat tie cat si celor care au diverse frustrari si te-au laudat pentru superba ta “creatie literara” este “HRISTOS A INVIAT ! de AL . VLAHUTA care sa va fie ghid in viata ! Mai cititi si din Biblie cate ceva ! Credeti voi ca exista vreo persoana care a trecut prin scoala sa nu fi avut invatatori sau profesori severi ,aspri dar si blanzi ,buni ? Depinde cu ce sens privesti bunatatea sau rautatea ! Sa va dau cateva exemple : Acum 50 de ani cand eram in cl I-IV aveam o invatatoare cu 4 clase care va dati seama cata carte stia ,ca lua caietele mele dupa care rezolva probleme la tabla ! Eu aveam temele facute ca mi le explica tatal meu care avea 7 clase si era angajat contabil pe-atunci ! N-am inteles decat foarte tarziu la Scoala Normala rezolvarea problemelor ,dupa rezolvarea a doua culegeri din scoarta-n scoarta ,respectiv Olivotto si Gheba ! Cand d-na mai avea treaba acasa trimetea in locul ei ginerele ei care venise tanar calificat ,dar aspru ! Eram in cl.a II-a cand ne-a tinut la “arest “(cum se spunea pe-atunci)pe toti cei care nu au stiut tabla inmultirii , dupa ce luasem in prealabil atatea linii la palma cate intrebari n-am stiut din 10 ! Care se anunta ca o stie ,era ascultat si pleca acasa ! Mi-aduc aminte ca invatam dupa-amiaza si se facuse intuneric la plecarea acasa si-mi era frica ,dar toata viata n-am mai uitat inmultirea ! Am ce povesti acum ,altfel as fi uitat ! Sa dea Domnul sa traiesc cat mai mult sa pot povesti ! Am tot respectul pentru acel invatator ca si-a sacrificat timpul lui liber sa stea 1-2 ore in plus cu niste elevi care puteau face acest lucru acasa ,dar n-au facut-o ,chiar de mi-a dat cateva linii la palma n-am patit nimic ,nu erau date cu rautate ,erau pentru interesul meu , a schimbat un pic viteza ! A venit o invatatoare noua calificata dar se dusese vestea de severa , de aspra ce era ! Datorita ei si a tatalui meu care pana la urma a ajuns invatator si de pe mana carora au iesit ingineri , profesori ,medici ,asistenti ,tehnicieni etc. N-am auzit cuvinte de ura sau ceea ce am auzit la tine Maria ! Ba din contra niste fosti elevi care au ramas repetenti in cl a IV-a si au abandonat scoala , ajunsi soferi peste ani aveau nevoie de 8 clase sa treaca la o alta treapta de salarizare si s-au intors in sat sa continuie studiile la FF si i-au reprosat d-nei inv. ca daca ii batea bine atunci nu ar fi cheltuit acum la o varsta inaintata sa vina sa invete pentru a-si completa studiile ! Aveam in Scoala Pedagogica un profesor de psihologie -pedagogie care era aproape de pensie si care era spaima scolii , din prosti ,tembeli ,puturosi ,derbedei etc,precum si note de 2si 3 nu ne scotea ! Culmea o alta d-na prof. tot de pedagogie care ar fi trebuit sa fie model de tact pedagogic , tehnica didactica ,metode si procedee cat mai variate ,vocabular adecvat etc.,era sub orice critica ! Dar in compensatie am avut un diriginte care venea dimineata in scoala si pleca seara la 22 ! Atunci il judecam gresit ziceam :”oare omul asta n-are familie ,sotie ,copii sa mai stea si el pe-acasa “! N-are treaba acasa de sta toata ziua la scoala ?Nu ne simteam in largul nostru stiindu-l pe-aproape , nu puteam face trasnai ! Acum imi dau seama ce devotament ,ce sacrificii ,cate excursii ,vizite la teatre si muzee ,concerte ,cercuri de matematica ,electronica ,foto a facut si cate lucruri in afara de mtematica ne-a invatat de comportare in viata si societate ! Voia sa fie mereu in preajma noastra ,sa afle cat mai multe din preocuparile noastre sa le corecteze daca erau gresite si sa le incurajeze daca erau bune ! Nu pot sa port invatatorilor si profesorilor mei, decat tot respectul din lume si toata stima caci atat cat s-au priceput fiecare cu bune cu rele ,au contribuit la formarea caracterului meu ! Toti mi-au oferit modele de urmat in viitor fie pozitive ,fie negative . Asa ca mi-am propus :asa voi face ,asa nu voi face ! Am facut cu siguranta si eu multe greseli in cariera mea ! Desi se spune ca actorii ,invatatoii ,prof.sa lase problemele lor personale la usa institutiei ! Dar suntem totusi oameni cu necazuri , bucurii si nimic din ce e omenesc nu ne e strain !Cine crede ca n-a gresit sa puna mana pe piatra …! Spunea cineva ca :”Nici DUMNEZEU nu judeca pe om inainte de sfarsitul zilelor ,de ce l-am judeca noi ?”Suntem mai presus de DUMNEZEU ? [Comentariu editat de redactia SmartWoman.ro]