M-am casatorit la 19 ani, am divortat la 21. Povestea divorturilor premature
Mirese / Foto: Agerpres
Bunicii mei s-au casatorit de tineri pentru ca asa au hotarat familile lor si nu le-a trecut niciodata prin minte ca ar putea sau ar avea dreptul sa se desparta. Parintii mei s-au casatorit de tineri, iar dupa ceva ani si-au dat seama ca le-ar fi mai bine separat. Au ramas totusi impreuna, de dragul copiilor. Cand am crescut, au luat-o pe drumuri diferite. M-am casatorit de tanara, iar dupa un an am realizat ca ne potrivim mai putin decat credeam. Am divortat imediat. Fiecare generatie are propria versiune de happy ending, propriul “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.
Cineva zicea ca totul in viata e trecator. Se pare ca e valabil si in cazul casatoriilor. Poate ca acum cateva decenii era o raritate ca o tanara de 25 de ani sa fie divortata, dar in zilele noastre multe prefera sa nu aiba o casnicie, decat sa aiba una “defecta”. Cati dintre noi au trecut prin asa ceva, las institutele de sondaje sa afle. De ce divorteaza oamenii in general, ii las pe cercetatorii britanici sa descopere. Viata este o poveste, nu o statistica.
Nicoleta a inceput sa iasa la 18 ani cu Mihai, iar la 19 erau deja casatoriti. Mihai insistase pe langa ea sa faca nunta rapid pentru ca o iubea nespus. O iubea nespus si avea nevoie de cineva care sa-i calce, sa-i gateasca, sa-i spele, sa faca ordine si curatenie. Sotia lui era o scumpa, dar o menajera poate fi si mai scumpa. Desigur, acum sunt doar rautacioasa. Mihai era totusi o fire sensibila si avea nevoie la randul lui de dragoste. Nicoleta a aflat asta atunci cand l-a prins cu alta in pat. Ce a simtit ea atunci? Frustrare, dezamagire, tradare. Sentimente care au facut-o sa nu mai aiba niciodata incredere in barbati.
Iuliana si-a cunoscut viitorul sot in adolescenta. Se iubeau, dar ea era constienta ca nu e pregatita de legalizarea relatiei. Dupa cativa ani de presiuni din partea lui, a cedat. A facut nunta cu retinere, dar si speranta. Presiunea a ramas in urma si i-a luat locul posesivitatea. Un control feroce al fiecarei miscari i-a transformat viata. A rezistat in felul acesta mai putin de un an.
Ana s-a maritat la 19 ani. S-a mutat cu sotul, in casa soacrei. Timp de 7 ani a muncit in diferite domenii. Timp de 7 ani barbatul ei a muncit canapeaua si telecomanda schimband canale. Fiecare discutie deschisa de Ana pe tema unui copil se termina cu aceeasi concluzie, trasa de Andrei: “Nu avem bani sa-l crestem”. Iar cum omul care sta acasa se plictiseste, Andrei avea constant crize de gelozie. Daca Ana pleca in vreo delegatie sau lucra peste program, Andrei o avea intotdeauna pe mama sa sa-i tina companie. Si sa ridice intrebari gen: “Dar pe unde umbla nevasta-ta? Chiar este unde zice sau se distreaza cu vreun barbat in timp ce bietul de tine stai acasa si o astepti?”. Divortul i-a adus Anei linistea, iar lui Andrei o slujba.
La 20 de ani, m-am maritat cu iubitul meu. Eram impreuna din liceu si cativa ani de relatie, la varsta aia, par o eternitate. N-am luat decizia in graba, ci cu trei ani inainte. Nunta a fost frumoasa, la fel si prima jumatate de an dupa aceea. Stiu ca soacra cea acra nu este doar un mit urban. Dar eu nu am avut parte asa ceva. Soacra mea era, si probabil inca este, foarte binevoitoare. Sufocant de binevoitoare. Nu era cazul sa fac eu ceva, se ocupa ea pentru ca probabil mama mea nu a avut timp sa ma invete.
Nu trebuia sa ne obosim sa ne certam, trebuia doar sa-i spunem ei ce problema avem si lua ea decizia pentru noi. De ce sa cumparam noi ce vrem, cand puteam sa-i dam ei banii si sa ne cumpere ce considera ea. Totul era propus cu zambetul pe buze, orice raspuns negativ era primit cu acceptare si cu o lacrima in coltul ochiului. Dupa aproape un an, despartirea a fost inevitabila, iar fiecare si-a tras propriile concluzii. A lui: nu aducea destui bani in casa. A mea: nu se poate trai cu soacra, iar dependenta lui de mama e incurabila. A ei: nu ne-a controlat indeajuns si de asta s-a destramat totul.
Autor: Ioana Sandu
Publicat la data de 21.4.2010, ora 2:59 pm
da… s-au schimbat vremurile si oamenii. Acum,pentru cele (sau cei) ca mine, care la 30 de ani nu sunt casatoriti, cel mai greu sunt de infruntat intrebarile de genu` – da` tu cand te mariti- ca parca daca vroiam nu gaseam si noi pe cineva. Insa prefer sa fiu singura, decat sa indur ce indura unele femei. Nu spun ca nu exista si casnicii fericite (de care poate voi avea si eu parte
) insa exemplele negative ies in fata… sau nu stim noi unde sa le cautam?
Pe de alta parte, daca stau sa ma gandesc bine, majoritatea colegelor mele din liceu, care s-au casatorit la 19 ani sau pe acolo, acum sunt divortate…Cred ca acum e mai usor sa pui punct unei casnicii daca nu merge (si daca nu sunt copii la mijloc), nu mai conteaza asa mult gura lumii.
Nu incurajez divortul, insa decat o viata chinuita, mai bine singur…
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:41 pm
Si eu m-am casatorit la o varsta frageda si nu stiu daca am facut bine. Poate trebuia sa ne maturizam mai intai. A fost o casnicie fericita? Nu stiu. Categoric a fost interesanta chiar palpitanta. Probabil ca, daca as lua totul de la capat, as face la fel. Pentru o casnicie asa cum ti-o doresti [fericita,linistita sau tumultoasa] trebuie si merita sa lupti cntinuu ani de zile. Altfel stai singur pe canapea si filosofezi…
Publicat la data de 21.4.2010, ora 11:20 pm
Cunosc celibatari corporatisti pe la 30 si le cam plang de mila. La varsta asta nu prea mai gasesc fete de calitate (ce-i bun se da repede) si realizeaza si ei asta. Solutia ar fi coborarea stachetei sau singuratate.
Iar voi astia cu casatoriile premature. La 19 ani nu mergeati la scoala? Voi nu ati avut copilarie?
p.s. – de la unu casatorit de 31 ani
Publicat la data de 22.4.2010, ora 4:11 pm
Gigfi
Este o aberatie ceea ce spui. Si eu am un cerc de prietene de “calitate: corporatiste, independendente finaciar, realizate profesional, care se plang ca la varsta asta nu mai gasesti barbati de calitate.
Cu varsta, de fapt, cresc exigentele noastre, selectia devine mai drastica. La 20 ani orice baiat din camin era un potential “candidat”.
AL 35 de ani, filtrezi prin prisma experientei tale, si este normal ca exigentele sa fie pe masura evolutiei.
Eu personal am trecut prin multe relatii pana la 35 ani, unele pe punctul de a se materializa cu o casnicie. Nu acord nici o importanta faptului ca la 24 de ani exista cineva cu acesta intentie, ci calitatii unei relatii.
Privind in urma, orice alegere as fi facut pana acum din relatiile rupte deja, ar fi fost sub nivelul relatie si al omului cu care sunt acum, de mai putin 1 an. Nici unul dintre noi nu a fost casatorit.
Casatoria ramane doar o conventie, nunta un efort inutil macrofag de energii si timp.
Calitatea unei relatii nu se masoara in frumusetea unei nunti, nici a unui schimb de nume. Pozele din calatorii sunt mult mai autentice si frumoase decat desuetele poze de nunta,
Oameni de calitate se gasesc la orice varsta, nu sunt de acord cu postarea de mai sus, este doar mai dificil sa-i gasesti, pentru ca exigentele tale cresc, aste este o realitate.
Usurinta de a relationa la 20 ani este urmata si de esecul multor relatii, pentru ca este o varst a imaturitatii faspirationale, profesionale, evoluam diferit, de unde si multiplele divorturi.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 3:59 pm
Consider ca acest articol ar fi trebuit abordat si din punctul de vedere al unui barbat divortat…
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:07 pm
Johnny, ai foarte mare dreptate, din pacate nu am reusit sa gasesc niciun barbat casatorit si divortat la putin timp dupa, in afara de propriul fost sot. Dar daca faci parte din tagma barbatilor divortati, as fi foarte bucuroasa sa-ti aflu povestea.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:24 pm
Ioana, in cercul cunoscutilor mei fetele par sa fie cele care isi pun eterna intrebare : de ce inca nu ma cere??nici luna asta nu m-a cerut, si i-am facut toate aluziile posibile.Insa odata casatoria facuta, femeia e cea care se fofileaza de la facutul copilului. Asadar situatii total diferite fata de cele pe care le descrii tu in articol.
parerea mea
Cu siguranta traim in lumi paralele. intrebarea e care din aceste doua lumi e mai aproape de realitate ?
Numai bine si mult succes in analiza societatii.
PS: statisticile britanice si cele americane releva mai degraba NY-ul ‘casnicelor disperate’. A nu se confunda cu spatiul mioritic. La nivel macro nu avem aceeasi mentalitate. ceea ce e un lucru bun
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:44 pm
Razvan, nu cred ca traim in lumi paralele ci doar in medii diferite. Iar ceea ce traim este la fel de real. Asa ca ori este o pura intamplare ca avem prietene care aspira la altceva, ori tine – dupa cum ziceam – de mediu.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:28 pm
Asa este Johnny numai ca ne gasim pe un “teren minat” http://smartwoman.hotnews.ro/ – adica este o sectiune dedicata femeilor. Oricum din punctul meu de vedere (d.p.d.v.) e o prostie sa te casatoresti de tanar… cand inca nu esti suficient de matur sa iei deciziile cele mai bune (adica nu esti copt la minte). Te casatoresti cat mai de tanar, dai o grmada de bani sa faci nunta ca pe urma sa dai o gramada de bani la avocati ca sa divortezi. Dar toata lumea trebuie sa traiasca, nu-i asa. Casatoria este o responsabilitate mare, pe care nu multi sunt dispusi sa si-o asume. Oricum de obicei barbatii percep casatoria ca pe o “inchisoare cu acte in regula” si din cauza asta unii reactioneaza aiurea,…
Publicat la data de 21.4.2010, ora 5:12 pm
Razvan,
eu chiar cred ca traim in lumi paralele…lumea femeilor..si lumea barbatilor…
Mai cred ca aceste “lumi”iau finta dupa casatorie…si diverg odata cu inainterea in varsta….
Publicat la data de 22.4.2010, ora 11:07 am
Daa, saraca fata bogata .. in calitati si necazuri ..
O sensibilitate crescuta a genului feminin nu justifica astfel de posturi de victime.
Lumea se imparte intre femei si barbati iar luati cate doi vina este de cele mai multe ori reciproca.
Draga Ioana (cred ca de cazul tau vorbesti la pers. I sg.), doar in cazul tau, “vinovati” sunt numai soacra si fostul ..
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:13 pm
casatorit la 22 (ea 20) si divortat dupa 12 ani – fara copii. regret ca nu am facut-o mai devreme, dar deh, speranta moare ultima.
consider ca schimbarile de la aceea varsta (ca sa nu zic maturizarea) atarna mai greu decat dragostea in economia cuplului. poate dupa 25 sa fie mai rezonabil.
sunt recasatorit de 5 ani si am si o scumpete de copil.
dar pana nu dai cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe cel de jos
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:30 pm
Cateva remarci izvorate din experienta proprie, desigur subiective.
Nu exista solutia minune care sa ne garanteze o viata fericita. Altfel este dragostea la 18 ani, cu totul alta la 30 sau 50. Pe masura ce inainteaza in varsta oamenii devin din ce in ce mai pretentiosi, ca sa nu zic cusurgii, conservatori si cu aversiune crescuta la risc. Rezultatul? Multi celibatari intre 30 si 40 de ani.
Convietuirea neformalizata prin acte este de preferat singuratatii. Asta pana ce apar copii.
Casatoria a ajuns astazi deseori un act formal, multi tineri vad in ea mijlocul de a dobandi fie si pt’. scurt timp o independenta financiara care sa le permita vacantele visate sau achizitionarea unor bunuri pt. care ar trebui sa transpire altfel mult timp. Deh, nunta cu dar a devenit un bussiness. Apoi, dupa un an – doi vine divortul. Din pacate, in cadrul unor astfel de casnicii ratate apar deseori si copii. Acestia raman deseori pe capul bunicilor. Parintii imaturi sunt cocolositi in continuare si li se acorda a doua, a treia sansa etc.
Nu exista om care sa nu isi poata gasi perechea, trebuie doar sa vrea asta si sa aiba vocatia dialogului si a compromisului rezonabil.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:30 pm
casatoria e un atavism, un stereotip social care functioneaza inca inertial. femei care vor sa fie maritate de dragul stereotipului, sau pentru ca au nevoie de un barbat care sa le ajute sa creasca un copil si barbati care nu stiu ce sa faca cu viata lor si se inhama la jugul casnic si incep sa dospeasca, sa faca burta, sa vegeteze intr-un regim de ritualuri si responsabilitati casnice. vad tot timpul astfel de casatorii care sunt minate de la bun inceput. si totusi cuplul merge mai departe, complacandu-se in regimul de disfunctionalitate al propriei existente.
viitorul e al unei societati de elefanti cu grupuri de femele cu pui pe de-o parte si masculi solitari de cealalta parte. asta daca vor mai fii barbati si femei vreodata si nu doar o masa informa de avortoni androgini, ori asexuati.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:35 pm
asa si? ce noutate vedem in acest articol? daca facem abstractie de exemplele date…
sunt doar argumente la teorema potrivit careia mintea vine odata cu varsta.
este mai mult decat logic faptul ca doi copii de 19 ani nu pot sa aiba o intelegere suficienta a vietii, a obligatiilor si a responsabilitatilor care vin odata cu semnarea unui document. in speta registrul de casatorii (sau cum s-o numi, ca nu am ajuns acolo decat in calitate de invitat).
daca facem o comparatie cu ce era pe vremea parintilor nostri, esuam din start. “ofertele vietii” la momentul respectiv erau ca si inexistente, iar traditiile gen: <> se respectau intocmai.
odata cu anii 90 a venit si o boare de libertinaj, au aparut alte stimulente inexistente pana atunci la nivelul maselor (gen masini luxoase, calatorii, bijuterii, etc), mentalitatea de tip “daca ala are de ce nu as avea si eu indiferent cum” a inceput sa primeze si sa devina din ce in ce mai populara si uite asa femeile vor sa devina o Mihaela, o Andreea, o Bianca, iar barbatii incep sa se creada Poponeti, Elani, Chisi, etc (scuzati formele de plural probabil inexistente).
Daca suprapunem cele de mai sus peste un egoism care se exacerbeaza din ce in ce mai mult, obtinem ce vedem astazi. Femei care isi parasesc sotii pentru avantaje materiale, barbati care fie isi inseala constant sotiile sau divorteaza pentru tinere cu picioare interminabile si staturi de vestale, s.a.m.d.
Oricum asta se intampla peste tot si afara si e la fel de clar si limpede ca si o paralela intre fotbalistii din generatia de aur care jucau senzational pentru recompense de nimic si fotbalistii de azi care nu joaca nimic dar sunt platiti regeste.
evident, exista si familii fericite care s-au casatorit la varste fragede.
dar putine probabil.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 4:43 pm
happy ending se zice. happy end inseamna moarte naturala, de batranete.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 6:55 pm
“Bunicii mei s-au casatorit de tineri pentru ca asa au hotarat familile lor”
” Parintii mei s-au casatorit de tineri, iar dupa ceva ani si-au dat seama ca le-ar fi mai bine separat”
” M-am casatorit de tanara, iar dupa un an am realizat ca ne potrivim mai putin decat credeam. Am divortat imediat.”
Exerciţiu de logică: ce a determinat 3 generaţii de oameni, (se presupune) crescuţi în medii culturale diferite, să se căsătorească mai repede decât era necesar?…
Publicat la data de 22.4.2010, ora 1:27 pm
Mediul in care traiesc, au copiat modelul pe care l-au vazut in jur.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 7:07 pm
[...] Cititi intreaga poveste pe SmartWoman.ro [...]
Publicat la data de 21.4.2010, ora 7:39 pm
Am citit cele postate. Este adevarat , sunt si casatorii reusite….dar si multe esuate..Cine e de vina ? Posibil lipsa de comunicare…, nepotriviri de caracter, interventia “binevoitoare” a celor din jur, lipsa banilor ,stresul ,..etc.
Personal, am o casatorie frumos conturata,am un copil casatorit,.. dar pana aici am parcurs un drum lung,poate cu suisuri,coborasuri,…dar am trecut cu calm, cu rabdare si am reusit……Sunt insa de acord cu divortul, ..avem o singura viata…sa fim fericiti ca existam….si fiecare sa si-o faca asa cum considera…Nu exista tipare,…nici chiar modele,……Fiecare om cu viata lui…..cu personalitatea lui, cu sansa sau nesansa lui…..
Publicat la data de 21.4.2010, ora 8:09 pm
cel putin lumea normala nu e asa. daca sunt barbati sau femei care judeca numai in aceste registre, asta este o problema personala. discutii de genul – barbati independenti, sotii cicalitoare, “jug casnic” sunt puerile.
in cercul meu de prieteni nu exista barbati sau femei care sa gandeasca sau sa se comporte”separatist”. problemele intr-un cuplu sau alegerile pentru o viata pe cont propriu nu apar din cauza defectelor/ calitatilor barbatilor sau femeilor ca “specie”. daca vrei o viata independenta nu o vrei pentru ca barbatii ar fi posesivi, iresponsabili etc., ci pentru ca te simti bine singur, poti sa iti fructifici mai bine viata asa, doresti un stil de viata care nu s-ar potrivi cu casnicia sau altele.
sunt o tanara divortata, m-am casatorit aiurea din lipsa de experienta, naivitate, si dintr-un complex de idei complet rupt de realitate. fostul sot era un personaj amoral si labil nu pentru ca asa sunt barbatii, ci pentru ca asa era el – asa ii erau parintii, istoria etc. eu ar fi trebuit sa deschid mai bine ochii, el nenoroceste in prezent o alta victima. in familia mea am un caz de divort inclusiv la nivel de strabunici – nu cred ca se divorteaza mult mai mult acum decat mai demult. intr-un cuplu dependenta, santajul psihologic, controlul unuia dintre parteneri de catre celalalt, iar in cazuri extreme violenta – apar si in ziua de astazi, la fel ca si odinioara. la fel cum exista cupluri perfecte, de oameni intre care compatibilitatea este desavarsita, si care nu vor divorta niciodata – fie ca s-au casatorit la 16, 22 sau 32 de ani.
exista oameni cu identitati puternice, cu personalitati extrem de bine conturate, oameni buni la suflet, inteligenti, remarcabili, fermecatori, oameni pe care te bucuri sa ii ai prieteni si pe care, daca te pricepi, ti-i faci prieteni. bineinteles ca dintre ei unii sunt barbati, altele sunt femei si ca au sensibilitatile si particularitatile genului lor. dar de aici pana la a gandi in stereotipii este un intreg univers cerebral, ideatic, de vise, lumi, atmosfere.
a gandi in stereotipii barbati/ femei e extrem de saracacios si de pagubos.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 8:21 pm
Ca sa ne intelegem comportamentul trebuie sa ne intoarcem la natura. Ins schimb aflam daca e bine sau rau intelegand normele societatii in care traim.
Femela si masculul la orice specie, au doua functii biologice, care desi au evoluat in timp, la baza raman aceleasi. Femela concepe si creste urmasii speciei pana acestia devin independenti. Pentru a asigura supravietuirea si perfectionarea speciei, instinctul femelei este de a alege cea mai buna gena de imperechere pe care si-o poate permite si un mascul care sa asigure protectia si bunastarea copilului. Pentru asta are nevoie de un mascul tanar, sanatos, puternic fizic, profesie, care sa asigure siguranta financiara si fizica. Fara discutie ca hormonii si feromonii care controleaza alchimia complexa acestei atractii lucreaza la maxim in atragerea celui mai bun partener, sau partenerului care este identificat ca si o potentiala sursa de gena si securitate buna sau foarte buna.
Misiunea masculului, tot in scopul dezvoltarii si supravietuirii speciei, este sa se imperecheze cu cat mai multe femele, cu gene cu potential bun si care sa aibe grija de copil.
Aceste instincte primare sunt influentate de contextul economic si social.
Cand speranta de viata era mai scurta si norma sociala nu cerea venituri asa de mari, oamenii se casatoreau tineri si mentineau casatorii mai lungi (pentru ca faceau multi copii ca macar un numar din ei sa supravituiasca).
Acum cand in Romania societatea si normele sociale se modifica asa repede, trecand de la un sistem social la altul, evident ca si cuplurile au traiectorii diferite. Acum si in Romania, ca si in Occident se considera ca pt a avea o casatorie de succes un barbat trebuie sa aibe 35 de ani, sa fie putin grizonat, sa aibe stabilitate financiara si profesionala si cont gras in banca. Asta pt a fi capabil sa corespunzi exigentelor femelelor care cauta securitatea financiara pe termen lung, necesara celor 20-30 de ani pentru a realiza un copil in ziua de azi.
Acest lucru are implicatii majore la nivel social si pt a iti planifica viata in functie de noile realitati, trebuie sa le intelegem. Copii ca sa supravietuiasca cand vor fi independenti au nevoie de intelect bun, educatie solida.
In Occident, care e si el in transformare, conditiile economice permitand independenta personala si necasatorit, tinerii pleaca devreme de acasa si devin independenti la 18-19 ani, chiar daca sunt studenti. Isi platesc singuri din salariu sau credite aparatmente, cheltuieli, scoala, chiar daca parinti pot sa plateasca. Asta ii impinge sa fie foarte seriosi in univeristate si sa isi aleaga o cariera care sa le asigure angajarea in termeni buni, pt a-si plati creditele personale car epot fi de 200.000 dolari la 25 de ani. Astfel le permite parintilor sa aibe viata lor independenta si sa nu fie robii copiilor pana la adanci batraneti, asa cum e la noi. Parintii trebuie sa isi asigure si ei existenta dupa plecarea coiilor si sa nu le fie povara copiilor cand vor fi batrani. Astfel au bani pusi deoparte pt batrante iar cand devin neautonomi se duc la camine de batrani. Asta evita cazurile de intermixtiune intre generatii ca cele descrise de alte comentatoare.
Tineri independenti de ambele sexe accepta ca nu sunt pregatiti pt un angajament ca si casatoria la 20 de ani. Astfel la 20 si inceput de 30 de ani se straduiesc sa castige cele necesare pt a deveni un partener nu numai sexual, fac studii, invata meserii/profesii, se dezvolta financiar si in acelasi timp experimenteaza relatii fara a fi presati nici de o parte nici de alta in casatorii legalizate. Revista Maxim (exclusiv masculina) mentiona ca un barbat trebuie sa cunoasca 100 de femei ca sa poate sa zica care este partenera potrivita. Nu stiu daca asta e valabil si pt femei care se spune ca sunt mai intuitive.
Toate aceste aspecte presupun maturitate personala si social, independenta economica la ambii parteneri.
Trebuie de asemenea remarcat ca in relatia de cuplu trecem prin trei faze importante, prima legata de aventura romantica/sexual, apoi perioada cresterii copiilor si in cele din urma perioada batranetii. E greu ca doi oameni sa se potriveasca in un sau chiar doua etape, foarte complicat sa se potriveasca in toate cele trei, fara o adaptare continua si inteligenta. Asta cere analiza din partea partenerilor cand facem o alegere pt termen lung.
#
In alte timpuri femeile alegeau gena buna in functie de puterea fizica, garant al protectiei de atacuri fizice si al capacitatii de munca. Acum cand nu mai trecem prin razboie femeile sunt atrase de figuri angelice si de succes financiar.
# Aceste modificari la nivel personal au implicatii sociale globale. De cand femeile au devenit independente economic, de cand cu introducerea controlului sarcini (alt aspect care conditioneaza casatoria la 19-20 ani), de cand cu liberalizarea statutului femeii, regulile de convietuire s-au schimbat si noi trebuie sa ne adaptam. Impactul a major la nivel social, generand reducerea natalitatii si diminuarea populatiilor, lucru care a facut unele guverne sa apeleze la imigranzi din tarile in dezvoltare pt mentinerea populatiei. Dar desigur asta nu e treaba individului.
Un alt aspect important este ca oamenii acum fac copii la varste mai inaintate, care poate avea consecinte negative dpv genetic sau al fertilitatii si pot afecta negativ copilul, dar poate exista o balanta in a avea copii la o varsta suficient de tanara ca sa asigure viabilitatea ovulelor si corpului feminin, pana in 35 de ani si posibilitatea de a oferi conditii materiale superioare copilului pt a avea posibilitate de succes ulterior.
#
In final aceste schibari cer maturitate si acceptarea noilor realitati.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 8:24 pm
Casnicia “defecta” mentionata mai sus este rezultatul unor parteneri “defecti” educati in familii si societati defecte. Parerea mea este ca acesta este rezultatul lipsei de dragoste pentru “apropele” tau. “Defectul” de care vorbim se propagheaza continuu intr-o familie sau o societate care prea des isi alege modelele dintr-o media care incurajeaza “defectele” (includ si articolul de mai sus).
Suspusa unei constante “radiatii” de defecte, majoritatea fiintelor umane fara protectie adecvata (principii morale solide determinate de o credinta in absolutul Divin) va degenera pana va ajunge la distructie,
This is just an opinion. No hate mail please….
Thank you.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 8:59 pm
Cred ca fiecare stie ce vrea in viata si daca nu esti sigur, mai bine nu. Eu m-am casatorit dupa 5 ani cu priteneul meu. L-am cunoscut pe vreamea cand aveam 20. In ciuda sfaturilor mamei de a nu locui impreuna cu un barbat inainte de casatorie (ca cica sa nu imi stric reputatia), am locuit un el in acelasi apartament. Dupa 2 ani, stiam si stia daca ne potrivim sau nu. Totusi, ramasese un impediment – soacra
. Nu ma suporta si din cand in cand apareau probleme, mai ales ca ea incepea sa il amentinte ca il dezmosteneste. Dupa alti trei ani, am hotarat, despartire definitiva..iar eu ma pregateam sa plec in Italia. Nu a trecut nici o saptamana de cand ne-am despartit, si intr-o seara, a venit la mine, intr-o camera de camin studentesc, doar cu o valiza de haine..spunandu-mi ca vrea sa se casatoreasca. Evident, raspunsul pe moment a fost nu..si da..cateva luni mai tarziu….doar noi 2 si cativa priteni apropiati. fara pariniti, fara rude. Si apoi am plecat fara a ne uita inapoi. Dupa ceva timp, soacra s-a imbunat (mai ales dupa aparitia nepoticii) maica-mea a vazut a am dreptate. Acum, dupa alti 5 ani suntem la fel de indragotiti ca in prima zi. Nu datoram nimanui nimic si nimeni nu ne deranjeaza. Ne crestem copilul cum vrem .Totul depinde de ce vrei in viata. Si cand de mult esti responsabil pentru propriile fapte. Nu exista nu fac asta (sa schimb copilul) pentru ca sunt barbat. Nu stiu daca sunt un caz fericit sau doar am incercat sa gasesc cea mai buna cale in viata.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 9:28 pm
Exista expresia “A se grabi la ca fata mare la maritat”. Asa cred femeile despre primul lor barbat, ca nu e nimeni ca el, si nu vor mai gasi niciodata.
Femeile au idea fixa de a se marita, asta e cea mai mare realizare a lor.
Pentru un barbat, nu exista absolut nici un beneficiu; nu exista absolut nici un lucru pe care nu poate sa il aiba fara sa se casatoreasca.
Majoritatea casatoriilor sfirsesc prost; in cele care nu sfirsesc se instaleaza o stare de toleranta reciproca, de dragul copiilor. Marea majoritate sint prea lasi sau comozi sa recunoasca faptul ca sint plictisiti de moarte si uita sa mai traiasca; sint niste fantome.
Probail ca pe undeva exista si oameni casatoriti fericiti; atit doar ca eu nu am intilnit nici un cuplu care sa fie asa dupa un numar de ani. Doar niste prefacuti.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 9:45 pm
Interesante ar fi cazurile , ce e drept rare, ale barbatilor de 22-23 de ani care de casatoresc cu femei de 26-28.Si nu ma refer aici doar la cazurile clasice in care impulsul e materialsimul , ci pur si simplu lipsa de experienta a unuia si avantajul experientei celuilalt folosit intr-un mod nu tocmai ortodox.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 9:57 pm
Pe cand si un articol despre povestea reusitelor mature? Poate ca in cazurile prezentate tocmai aceasta este problema: caracterul lor prematur.
Apoi, imi este destul de greu sa inchid gura Vasilescului din mine, care tot vrea sa strige ca in toate cazurile prezentate divortul este cultivat de partea barbateasca din acele familii sau de eterna soacra. Ex-sotia … o victima de profesie?
Nu in ultimul rand: divortul nu este niciodata un happy end, ci un deznodamant la care, daca nu am fi atat de incantati de precocitatea noastra, probabil ca nu am ajunge niciodata.
M-am casatorit de tanara, acuma “ceva mai multi anisori”, iar cand privesc inapoi, nu stiu cum sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru familia pe care mi-a daruit-o.
Publicat la data de 21.4.2010, ora 11:09 pm
subscriu
Publicat la data de 21.4.2010, ora 11:32 pm
Imi pare rau – de vina sunt tot femeile. Sunt una mai frumoasa decat celalata si e greu sa ne oprim la una din ele. Nu conteaza ce gandesc, toate sunt unice in felul lor si o provocare in a fi cunoscuta si cucerita. Merita doar cele ce sunt bune drept sprijin – de aceea sfanta zestre a fost apreciata din cele mai vechi timpuri. In rest, ne distram pana murim; mai bine acuzat de imoralitate decat sa fiu plin de regrete.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 11:45 am
Esti un barbat special, Dorel!
Publicat la data de 22.4.2010, ora 12:12 am
Subscriu celor scrise de Adelina “Fiecare om cu viata lui…..cu personalitatea lui, cu sansa sau nesansa lui…..”.
Exemplul meu: eu si sotia mea avem amandoi 28 ani. Relatia dintre noi a inceput acum 12 ani (aveam amandoi 16 ani). Casatoria a avut loc dupa 8 ani de relatie (la 24 ani) – anul acesta sarbatorim 4 ani de casatorie. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu cel mai frumos dar posibil – fiul nostru Sebastian, care are acum 2 anisori. Va marturisesc in cel mai sincer mod ca ma simt cel mai implinit om. Nimic nu se poate compara cu stabilitatea data de familie, de caldura caminului si de zambetul copilului tau atunci cand ajungi acasa de la serviciu.
Pentru a reveni la subiectul topic-ului:
Personal nu inteleg persoanele care sunt si vor sa fie singure doar de teama unui esec. Parerea mea este ca in mare parte viitorul ti-l faci cu mana ta. Numai de tine depinde sa ai o viata fericita, prin analiza lucrurilor, din toate aspectele si deciziile luate la momentul potrivit.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 7:11 am
ce sa va fac daca sunteti prosti si dominati de hormoni… astea-s decizii luate cu orice altceva decat cu capul.
mai nasol si de situatiile in care apar si copii… ajungi sa vezi mamici de 20 de ani cu puradelul remorcat de mana prin mall/club/aiurea, cand nici macar nu…..
Publicat la data de 22.4.2010, ora 8:57 am
Exemplele din articol se muleaza perfect pe tiparul basmelor pe care le citim in copilarie, adica participantii se astepata ca dupa faza romantica sa treca direct la “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. basmul nu ne zice ce presupune asta si fiecare intelege ce doreste. de obicei ceva lipsit de orice fundament, adica totul o sa ramane la fel de minunat ca la inceput, fara niciun efort si fara nicio schimbare din partea noastra. daca lucrurile nu se petrect asa, fuga la tribunal sa dam divort. la 19 ani probabil ca cei mai multi au astfel de conceptii si deci nici nu e de mirare ca astfel de casnicii, pornite la varste fragede se termina cu despartiti. la 19 ani nici nu prea stii ce vrei de la viata, cum ai putea sa stii ce iti doresti de la partenerul de casatorie? in orice domeniu, daca doresti succes, trebuie sa lupti. e nevoie de munca, responsabilitate, compromis in doze acceptabile, obiective clare, alegeri inspirate, renuntari etc. pe putini ii loveste norocul pur si simplu. in general lumea accepta acest tipar cand e vorba de cariera, de cresterea unui copil etc dar mult mai putini il accepta intr-o casatorie. basmul e mai frumos. daca niciunul sau unul dintre partneri nu accepta acest adevar, e greu de crezut ca o casnicie va rezista cu adevarat, chiar daca nu se sfarseste cu un divort. exemplul bunicilor, carora nici macar nu le-a trecut prin cap sa divorteze, e expediat la “asa nu!”, desi am avea multe de invatat de la el. in lipsa alternativei usoare cei din generatia bunicilor au tercut la treaba si au identificat solutii pentru a trage amandoi la aceeasi caruta prin viata, ca un adevarat cuplu. n-au reusit toti, dar probabil ca proportia reusitelor e mult mai mare decat in generatia tanara. cei care chiar isi doresc sa traiasca intr-o casnicie au de invatat de la bunici. nu ii condamn pe cei care divorteaza, indiferent ca o fac dupa un an sau dupa 20. multi au pornit-o gresit de la inceput si in aceste cazuri e mult mai greu sa corectezi decat in situatia in care asteptarile privind casatoria si rolul pe care esti dispus sa il joci in aceasta au fost bine definite de la inceput. la 19 ani, sansele sa definesti aceste asteptari corect sunt minime, iar exceptiile se bazeaza probabil pe modele reusite in familie, pentru ca esti prea imatur sa ajungi la ele singur. in schimb nu pot fi de acrod cu atitudinea de renuntare “decat asa, mai bine singur” care de multe ori provine din incapacitatea de ati defini asteptarile de cuplu corect chiar si la varste mai mature. Multe femei il asteapta pe Fat-Frumos pana la adanci batraneti, asa cum si unii barbati o asteapta pe Ileana Cosanzeana. Ei bine dragilor, aceste personaje exista doar in basme.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 9:30 am
Casatoria in pripa e o prostie. Trebuie sa ai o perioada de ‘proba’ de 3-4ani, in care sa vezi daca te poti intelege sau nu, altfel o sa-ti musti degetele mai tarziu. Iarasi, sub 25 de ani nu prea ai minte. Pe la vreo 30 ar fi varsta ideala
Ca dupa aia nu mai esti atat de tolerant.
Cat despre copii: sunt niste mici draci impielitati care isi dau drumu’ in colectiv, invata unu’ de la altul toate prostiile si al caror comportament trebuie sa-l corectezi incontinuu.
Meseria de parinte este una fara concedii, zi libere sau plata peste munca peste program. As putea sa extind si la mariaj: daca nu esti dispus sa lasi de la tine, daca nu-ti place omul asa cum e (si nu cum incearca sa prezinte el ‘reclama’ inainte), lasa-te.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 10:09 am
Eu m-am casatorit de la varsta de 24 de ani. In prezent avem 3 ani de casatorie si 6 luni; suntem impreuna de 6 ani. Am citit toate comentariile cu aspecte negative asa ca pot sa-mi exprim si eu o parere pozitiva. Ne-am cunoscut in anul 2 de facultate si ne-am dat seama ca ne vom casatorii dupa 5 luni de relatie. Trebuia doar sa ne permitem si faceam si casatoria. Sa fi responsabil intr-o relatie si sa fi deschis in a face compromisuri nu este deloc usor. Am trecut si prin momente mai putin placute si in prezent ne iubim pe zi ce trece din ce in ce mai mult. Casatoria nu ne-a schimbat absolut cu nimic. Din contra, chiar daca am fost totusi copii la 24 de ani am invatat sa ne maturizam impreuna astfel incat orice obstacol, orice divergenta se discuta deschis fara certuri sau izbucniri violente asa cum am vazut la altii. De 6 ani de zile un cuvant urat nu ne-am spus pentru ca nu ne sta in fire. Certuri exista evident dar se rezolva la un nivel intelectual fara jigniri si apucaturi animalice.Provenim din familii in care cearta si jignirile erau pe primul loc iar astea ne-a determinat sa ne facem un camin linistit plin de armonie. Pentru unii suna a poveste pentru mine asta e realitatea. Poate ca avantajul a fost ca de cand ne-am cunoscut am stat zilnic impreuna si dupa 2 ani de relatie am inceput sa locuim impreuna, In felul asta nimeni nu se poate ascunde de celalalt. Descoperi incet toate defectele, ceea ce te deranjeaza la el sau la mine se poate rezolva, totdeauna se poate gasi o cale de mijloc. Acolo unde nu intervine schimbarea intervine compromisul: inveti sa accepti unele lucruri. Impartim aceleasi hobby-uri, aceleasi vise pana si aceleasi ganduri. Il ador, ma adora, eu pentru el reprezint jumatatea lui iar el pentru mine sufletul meu. Ceea ce nu ne-a doborat ne-a facut mai puternici! Suntem doi adulti cu capul pe umeri stim ce vrem de la viata, nu suntem bagati in credite pentru casa visurilor inca mai stam cu chirie dar ne permitem un trai mai mult decat decent. Orice s-ar intampla intre noi pe viitor (nu se stie ce va fi in 10 ani) cu siguranta nu voi regreta nici o clipa ca m-am casatorit. Este experienta noastra din care zilnic invatam cate ceva.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 12:40 pm
Foarte dragut.
As vrea sa vad si parerea lui sincera aici. Daca se poate fara clisee.
Si nu uitati: il ador, ma adora, eu pentru el reprezint jumatatea lui iar el pentru mine sufletul meu.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 5:52 pm
pt alexandru: imi cer scuze daca cliseele mele te-au indignat! Atunci cand chiar exista casatorii din toate punctele de vedere ok restul sunt din ce in ce mai sceptici.
Acu 2 minute l-am adus in fata calculatorului sa citeasca ce am scris eu si ce-ai comentat tu. A zis ca nu trebuie sa demonstram nimanui nimic. Fiecare cu mentalitatea sa!
Publicat la data de 22.4.2010, ora 10:19 am
Subiect deszbatut si revigorat de fiecare data cand apare un eveniment in viata unei persoane care are posibilitatea de a publica pe un canal media cunoscut.
Cum zice Tudor Chirila( cred ca singura fraza cu adevarat profunda) “Fericirea este ceva ce nimeni nu o are , dar gasirea ei merita o viata intreaga”.
Toti cautam fericirea. Nu o gasim, dar traim o viata cu iluzia ei. Cateodata sacrificam idealul acesta, de dragul momentelor din trecut sau de dragul copiilor. E rau ? E bine? Toti stim si fiecare in parte cu povestea lui. Averea mea in casnicia pe care o traiesc asa cum mi-am dorit-o , a fost eu. Iar sotia mea la fel. Nu averi, nu mosteniri , nu cariere de vis, nu bani de invartit cu lopata…ci noi, iar de 6 ani baietelul nostru.
” Life in every breath”!
Publicat la data de 22.4.2010, ora 11:17 am
N-am nicio alta parere despre casatorie, mai ales despre ritualul ei, in afara ca este un kitsch, cu atat mai putin ma intereseaza divorturile, insa, de fiecare data cand incepe sezonul nuntilor, pierd somnul de dimineata in aproape fiecare sambata sau duminica, fiindca trec insurateii cu alaiurile lor….care sunt foarte zgomotoase, mie-mi spui?
Acum, serios, cine, intreg la cap, s-ar trezi asa de dimineata sa plece sa-si puna pirostriile? Si de ce trebuie sa bati toba pe strada, uneori si la 8-9 dimineata?
Protestez!
Publicat la data de 22.4.2010, ora 11:39 am
Sincer in toate povestirile de mai sus femeile sunt cele care sunt inselate dar un studiu arata ca femeile inseala mai mult ca un barbat. Daia prefer sa stau 5-7 ani cu cineva pana faci pasul asta pt ca nu o sa cunosti o persona nici intr-o viata.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 1:49 pm
Am 46 de ani, din Iasi sunt, si cam toti colegii/colegele de liceu ce s-au casatorit la 20 de ani (in anii 80) sunt azi divortati/divortate. Deci nu e “trend” de azi. “La 20 de ani gandim profund si prost” (Jules Renard). La 20 de ani fetele sunt orbite de amor. Iar baietii gandesc cu testiculele as adauga.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 3:31 pm
Tudor Chirila zice ca “nimeni nu are fericirea”. Nonsens. Orice om a fost in viata, macar de cateva ori fericit. Pe de alta parte mai e o vorba – “numai prostii sunt fericiti”. Adica la un om norma fericirea nu poate fi decat o stare pasagera, destul de rara, ca o oaza in oceanul de anxietati si angoase si deziluzii care este Viata.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 3:53 pm
Este interesant de observat, ca, desi ne aflam pe un site pentru femei, dupa cum spune una dintre cele care au postat mai sus, imensa majoritate a postarilor sunt facute de catre…barbati…Sa fie oare de vina vesnica intrebare a barbatilor: “ce isi doresc femeile?!”….
Publicat la data de 22.4.2010, ora 4:16 pm
Nu divorturile sunt premature, ci casatoriile descrise in articol.
In cercul meu de prieteni si cunostinte, femeile viseaza in taina la Dl Perfect, iar barbatii se tem de casatorie ca de cel mai mare rau din lume. Eu si sotul meu suntem un fel de eroi inconstienti ai lumii moderne fiindca am hotarat sa ne casatorim.
E adevarat, casatoria ar tb sa vina cam dupa varsta de 25 de ani cand invididul este suficient de matur si pana in 35 cand este deja foarte greu de multumit si obisnuit cu libertatea, a se citi egoismul, de a fi singur.
Succesul unei casatorii depinde de maturitatea partenerilor, de dorinta lor de a face lucrurile sa mearga, ceea ce presupune un efort continuu de adaptare si compromis.
Sa nu neglijam faptul ca, pana la urma, casatoria este un parteneriat strategic: 2 oameni vor reusi mai repede si mai bine in viata decat unul singur. Povestea de dragoste initiala ramane doar un pretext.
Publicat la data de 22.4.2010, ora 10:58 pm
am cunoscut-o pe dana, sotia mea la 20 ani. ne-am casatorit la 21 si apoi ne-am mutat impreuna. avantaj a fost ca am avut amandoi burse si ne-au mai ajutat si parintii dar f modest, cat sa traim.
au trecut de atunci mai bine de 20 de ani, a fost imediat dupa revolutie.
suntem la fel de fericiti, avem 2 copii deja mari si ne iubim la fel de mult .
daca dragoste si teama de Dumnezeu nu e, nimic nu e. daca e dragoste invingi si lipsa banilor, si soacra, si ramasul fara job, si sarcini pierdute, si operatie avuta,si influentele prietenilor, si lumea care divorteaza in jurul tau de la te miri ce.
am ramas aceais oameni increzatori in binele la care ne chiama Dumnezeu impreuna si suntem multumitori Lui pentru o relatie speciala.
secretul nostru: nu ne ascundem nimic, ne apreciem, suntem ingaduitori unul cu celalalt, ne invingem orgoliile, nu am lasat nimic sa se interpuna intre noi: nici cariera, nici banii, nici alti oameni.
cu toate acestea sotia este medic apreciat iar eu arhitect la o firma de dezvoltare software. desi nu am sacrificat familia pe cariera am fost increzatori in Dzeu ca El raspunde cu iubire atunci cand noi respectam valorile Lui.
Dorim tuturor intelegere si sa inteleaga ca Dragostea adevarata acopera totul.
Iar celor care nu sunteti casatoriti: rugati-va lui Dzeu pentru calauzire. Daca nu credeti in Dzeu nu e nimic pierdut, El asteapta.
Altfel ma tem ca povestea voastra sa nu fie intr-o zi ca 90% din cele povestite aici pe site.
Cu dragoste,
Un Ion si o Marie.
Publicat la data de 23.4.2010, ora 9:59 am
Un mariaj reusit (la orice varsta) este cred compus din 60% noroc si 40% capacitatea partenerilor de a gestiona situatiile critice. Ca fapt divers, am 46 ani si cunosc nu mai putin de 14 femei nemaritate cu varste intre 45 si 55 de ani. Toate dragute si destepte. De ce oare? Una mi-a spus, cinic “Nu am chef draga sa spal sosetele lui Gigi toata viata”. Are dreptate si ea.
Publicat la data de 5.6.2010, ora 11:14 pm
Citind mesajele de mai sus realizez de fapt, ca in majoritatea cazurilor, problema divortului are la baza casatoria prematura…la fel m-am casatorit si eu la virsta de 22 de ani, el 32….l-am cunoscut cind aveam 18 ani, era un inger , cel mai deosebit barbat de pe pamint, ma consideram cea mai fericita femeie…..nu uit sa mentionez ca am locuit 1an si 4 luni impreuna inainte de casatorie.. imi parea ca il cunosc indeajuns ca sa fiu casatorita cu acte in regula..ca acum dupa 8 luni de mariaj sa inteleg ca am facut defapt cea mai mare greseala a vietii casatorindu-ma cu el….daca la inceput ma alinta cu cuvinte dulci si tandre, astazi cuvintele urite fac parte din programul zilnic..uneori si lovituri….sunt intr-o mare incurcatura…nustiu cum sa procedez? Sunt constienta ca schimbarea sa exprima o nemultumire, dar no pot afla indiferent cit as incerca, nu-si mai are rostul dialogul…Din enorma iubire ce ne-o purtam , acum din partea mea doar ura a mai ramas….desi in unele momente de luciditate incercam sa mai reinviem ceea ce odata se chema…dragoste infinita…………Oare se merita sa mai stam impreuna daca la putinul timp de dupa casatorie a aparut asemenea comportament….In sinea mea realizez ca suntem ambii cu orientari diferite…, efecti gindire diversa despre viata…am facut studii superioare, acum lucrez in domeniu ….pe cind el sa multumit doar cu studiile liceeale……Acum vad ca daca as mai fio asteptat macar un an, la moment nu as fi casatorita….pentru ca dragostea de la 18 a i……nu imi ofera nimik acum…decit suferinta, lacrimi si uneori vinatai….si nu in ultimul rind ma conving cu cita naivitate am iubit .Si daca atunci l-am ales pentru ca duritatate lui ma face sa ma simt protejata, astazi imi dau seama ca aceasta duritate incepe sa-mi provoace frica…cum sa procedez…………???????????????
Publicat la data de 6.6.2010, ora 6:50 pm
Toate relatiile pe care le avem raspund unor nevoi profunde, inconstiente. Mai mult sau mai putin acestea sunt: de afectiune, respect, incredere, siguranta, etc.. Din pacate cei mai multi dintre noi intra in relatii si se indragostesc de ceea ce ar “putea fi” persoana de langa noi si nu de cine “este” persoana respectiva. Astfel, cand aburul dragostei se evapora, realitatea, de cele mai multe ori cruda, loveste. Lipsa curajului de a incheia o astfel de relatie poate lungi o suferinta inutila, caci nimeni nu se poate schimba daca nu doreste, iar ca sa doreasca, trebuie mai intai sa admita ca are o problema, sau ca partenerul lui este nefericit. Poate ca ar fi bine sa-ti pui intrebarea: unde sunt eu in aceasta relatie, cum sunt satisfacute nevoile mele de om, de femeie, (eventual) de mama? In epoca moderna divortul nu mai este un “capat de drum” ci poate fi un alt inceput. Este oare mai usor de dus suferinta de a trai intr-o casnicie nefericita decat suferinta incheierii unei astfel de relatii?
Publicat la data de 6.6.2010, ora 1:07 pm
Am citit o parte din comentarile la topicul afisat.Sunt de acord cu mai multi participanti insa vreau sa mai adaug ceva: MORALA (originala crestina) nu mai este in actualitate.Cu obtinerea anumitor LIBERTATI s-au modificat si au aparut diferite morale.Au aparut si diferite modalitati de a-ti fauri un ROST o familie.Evolutia FAMILIEI se desfasoara acum intr-odirectie negativa.Multe cupluri adopta concubinajul,pentru motivele pe care le cunoasteti,alte cupluri se orienteaza catre asigurarea materiala(ceafa groasa,punga grasa,un jip in curte si un cont la fel de gras)sunt motive de casatorie.Se intelege ca in momentul in care aceste lucruri dispar apar motivele de divort.Eu sunt casatorit de la 21 ani si am azi in 2010,32 ani casnicie.Nu zic ca a curs miere si lapte,sau ca nu ne-am “certat”niciodata insa se uita anumite lucruri:1.comunicarea.chiar banalitati dar trebuie sa vorbesti mult cu sotia ta.2.Femeile fac o greseala imensa considerind ca odata casatorite nu mai au niciun fel de “obligatii”,nu se mai ingrijesc,primind sotul care vine de la servici in treningul de acum 10 ani,mirosind a ceapa pentru ca au gatit,nepieptanate ca sunt maritate si nu se mai uita nimeni la ele,etc.Trebuie sa stiti ca si sotul trebuie cucerit din cind in cind.3.sexul.Ar trebui sa te documentezi permanent pentru ca sexul nu se mai face ca pe vremea bunicii.90% dintre femei nu stiu ce este acela orgasm,pentru ca “mint”sau simuleaza orgasmul in actul sexual.Nu vreau sa intru in amanunte ca nu avem destul spatiu.4.Timpul liber ar trebui dedicat celui de alaturi (sot-sotie)si petrecut impreuna.Din cauza avaritiei(sa stringem cit mai mult pentru copiii nostrii)se pierde din vedere ca acest timp este intr-un fel pierdut fiind ocupat cu alte sarcini care nu sunt neaparat pe primul loc intr-o lista de prioritati.
Publicat la data de 21.7.2010, ora 1:11 pm
Comentariu scris de cristina
Stimata doamna, eu , daca as fi fost in locul dumeavostra, as fi incercat sa-mi termin studiile superioare. In tot acel fragment pe care ni l-ati oferit, reiese ca nu aveti cunostinte gramaticale, dar nici cunostinte a semnelor de punctuatie. Pacat !
Concluzia : Noi, Romanii, incercam sa demonstram ca suntem foarte destepti si putem lua decizii foare importante fara sa cerem sfaturile parintilor.
Asa a fost si in cazul dumneavostra.
O zi buna va doresc !
Comentariu scris de Laura
Stimata doamna, avand o varsta atat de mica si probabil modul de gandire al dumneavostra este atat de mic, incat n-ati stiut sa comunicati cu parintii dumneavostra, lasa de dorit.
Exista o singura posibilitate: divortul !
Eu mereu m-am intrebat : de ce copilele care de abia ajuns adolescente ajung sa se lege,prin acte, cu indivizi de peste 10 ani diferenta. Sa fie oare Prostia? Nu cred! Eu consider ca e lipsa de educatia pe care parintii fetitei nu i-a oferit-o. PACAT !, DAR ADEVARAT .
Concluzia : Tu ti l-ai ales, tu ai cazut in capcana lui, tu suporti aceste consecinte acum. Cred ca vei realiza ca daca vei divorta de el, poti sa-ti semnezi sentinta … Poti sa fii ucisa , din gelozie.
Multa sanatate, iti doresc si luati aminte fete tinere, care inca nu v-ati dezvoltate modul de gandire. Consultati familia, apoi treceti la fapte.
O zi buna tuturor si multa sanatate !